Robert Magos, preşedintele de la CS Samuraiul Satu Mare are motive de satisfactie dupa ce un fost elev de-al său a câştigat zilele trecute o competiţie de karate organizată la Haugesund (Norvegia).
Lăpuştea Malaescu Cristian s-a clasat pe locul 1 la proba kumite open – seniori în cadrul turneului Open Karate Haugesund.
“Este un elev de-al meu, un sportiv şi om deosebit din toate punctele de vedere. Este cel mai vechi karateka de la CS Samuraiul. Practică karate la clubul nostru din 1994 şi a obţinut rezultate remarcabile devenind campion naţional, european şi mondial. A fost şi cel mai bun sportiv al judeţului Satu Mare (titlu oferit de DJST) şi a fost premiat de MTS. A fost agent de poliţie, iar nu de mult s-a mutat în Norvegia cu familia şi acolo munceşte. Când timpul îi permite umblă la karate la clubul Haugesund Karate Klub”, a explicat Robert Magos.