More


    Sărbătoare pe colina bucuriei de la Scărișoara Nouă

    =

    manastire

    Cu ocazia sărbătorii ”Adormirea Maicii Domnului”, Sfânta Liturghie a fost oficiată sâmbătă de un sobor de preoţi şi diaconi din județul Satu Mare, în frunte cu exarhul Mănăstirilor din Eparhia Maramureşului şi Sătmarului, respectiv stareţ al Mănăstirii Scărişoara Nouă, arhimandritul Timotei Bel.

    Mănăstirea Scărișoara Nouă, loc de pelerinaj
    Starețul mănăstirii le-a spus celor peste o mie de credincioși că speră ca în următorii ani Mănăstirea Scărișoara Nouă să devină un loc important de pelerinaj. În acest sens a ținut să mulțumească familiei Mirel Govor pentru sprijinul acordat în ctitorirea așezării monahale și a noii biserici, în stil brâncovenesc. ”Îi mulțumim lui Dumnezeu, Sfântului Ioan Botezătorul și Maicii Domnului care ne-a adunat pe toți aici. Și, nu în ultimul rând, vă mulțumesc dumneavoastră, tuturor, care înțelegeți mesajul. Că la mănăstire se merge în pelerinaj. Eu sunt născut la Rohia, dar de opt ani și câteva luni sunt aici și doresc din adâncul sufletului ca ceea ce am învățat acolo în 18 ani să aducem și să implementăm aici. Vrem ca peste câțiva ani de zile, Dumnezeu știe, poate nu de aceeași intensitate, cum este la Nicula, dar îmi doresc ca aici, la Sfânta Mănăstire, să se facă pelerinaj”, a spus Timotei Bel.

    O ”colină a bucuriei” pe granița de vest a ortodoxiei românești
    Părintele stareț a mai vorbit și despre faptul că poziționarea mănăstirii de la Scărișoara Nouă – pe un deal – o transformă într-o ”colină a bucuriei” la granița ortodoxiei românești. ”Aici, în acest pinten de lut, este ca o colină a bucuriei, pentru că la București, acolo unde este Patriarhia noastră, unde este inima bisericii noastre, în Piața Unirii este o colină, denumită colina bucuriei. Așa au crezut părinții și patriarhul nostru să spună: colina bucuriei. Noi, aici, la Scărișoara Nouă, aproape de granița României ortodoxe, avem această colină. Loc pentru mănăstire, ales de Dumnezeu. Este colina bucuriei noastre”, a spus Timotei Bel. La final, cei peste o mie de credincioși au fost invitați la o agapă creștinească, în condițiile în care mulți pelerini au venit din județele învecinate.

    Ciprian Bâtea



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img