More


    Satu Mare, cel mai nepoluat judeţ

    =

    situri

    Judeţul Satu Mare are în acest moment cele mai puţine zone poluate, potrivit inventarului naţional al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM). La polul opus se află, în schimb, judeţul Maramureş, care are nu mai puţin de 109 astfel de situri.

    Satu Mare are cele mai puţine situri poluate
    Potrivit inventarului naţional al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, realizat pe baza datelor obţinute de la autorităţile publice locale, s-a constatat un total de 1.183 de situri potenţial contaminate, judeţele cu cele mai multe astfel de situri fiind Giurgiu (223), Argeş (111) şi Maramureş (109). Judeţul în care se află cele mai puţine zone poluate este Satu Mare.

    Costurile estimative pentru evaluarea riscurilor şi remedierea celor 1.183 de situri potenţial contaminate se ridică la 7,145 de miliarde de euro, iar în cazul celor 210 situri contaminate, la un total de 1,264 miliarde de euro, fonduri ce vor fi asigurate prin accesarea de fonduri structurale UE, prin finanţare de stat, dar şi prin finanţări externe şi investiţii din sectorul privat.

    O mare parte dintre aceste situri sunt complexe industriale privatizate după anul 1990, altele sunt complexe operaţionale aflate în proprietatea statului (hale feroviare, unităţi miniere etc.), dar există şi situri orfane/abandonate, fără proprietari legali.

    Strategie pentru curăţenie
    Principiile aflate la baza strategiei elaborate de Guvernul României pentru curăţirea acestor situri includ principiul ”poluatorul plăteşte”, care prevede necesitatea cadrului legislativ şi economic conform căruia daunele aferente trebuie suportate de cei care au cauzat poluarea, şi principiul subsidiarităţii, care impune rezolvarea problemelor la nivelul care deţine cele mai multe cunoştinţe despre domeniul în cauză. Programul se desfăşoară în conformitate cu normele Uniunii Europene şi va asigura un tratament egal, astfel încât va fi luată în considerare contribuţia privind poluarea fiecărui proprietar al sitului contaminat sau potenţial contaminat.

    În plus, prin repartizarea sarcinilor, acestea vor fi trasate nivelurilor competente din cadrul organizaţiilor implicate, iar prin judecata uniformă este vizată evaluarea similară a cazurilor asemănătoare, utilizând metode şi criterii standardizate. În final, ultimele două principii ce fundamentează strategia sunt abordarea pe baza riscului, precum şi revizuirea repetată a deciziilor.

    Ciprian Bâtea



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img