More


    SOS anul agricol viitor!

    =

    Pentru a nu fi compromis şi anul agricol 2016, fermierii din România au nevoie de facilităţi care să-i ajute măcar pentru însămânţările din toamnă.

    Nu de mult, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a promis acordarea de ajutoare pentru secetă, după ce va avea loc o evaluare a pagubelor produse de arşiţa năpraznică din acest an. Mai mulţi reprezentanţi ai sectorului agricol remarcă însă că există un şir de semne de întrebare. În primul rand, banii depind de existenţa sumelor necesare la viitoarea rectificare bugetară. La fel apoi, în cazul marilor fermieri, va fi nevoie şi de acordul Uniunii Europene, aşa încât sumele ar putea veni târziu, abia la anul. Astfel, întrebarea cea mai importantă care se ridică este de unde vor face rost fermierii de banii necesari pentru culturile de toamnă pentru a nu avea şi un an agricol 2016 compromis.

    Pentru a se descurca, vor fi producători agricoli care vor apela la împrumuturi, dar nu toţi au această posibilitate. Fermierii români nu au resurse proprii să-şi acopere cheltuielile cu însămânţările din toamnă dacă Guvernul nu le acordă despăgubiri după seceta din acest an. Mai cu seamă că pentru ajutoare mai mari de 15.000 de euro trebuie aşteptat acordul Uniunii Europene.

    Pe de altă parte, despăgubirile ar reprezenta pentru sectorul agricol doar o rezolvare din ceasul al 13-lea, căci problemele care cronicizează sistemul puteau fi rezolvate din timp pentru a nu se ajunge în situaţia de acum. Astfel, paradoxal, deşi în unele zone există sisteme de irigaţii, pământul nu primeşte apă suficientă pentru că este la preţ de apă minerală. Multe state subvenţionează apa pentru irigaţii în proporţie de 100%, agricultura fiind considerată o problemă de siguranţă naţională, aşa cum era odinioară şi în România. Nu în ultimul rând, preţul motorinei beneficiază în alte state de un discount de 50% în timp ce la noi agricultorii aşteaptă şi 10 luni după subvenţia de motorină, care şi aia este mică.

    Astfel, ca o concluzie, deşi abordarea ar putea părea depăşită, subvenţiile de la stat sunt cele care au ajutat majoritatea ţărilor UE să pună bazele unei agriculturi moderne, care nu mai depinde de capriciile climei.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img