More


    Victorie clară cu juniorii A

    =

    oli

    Cu trei zile înaintea debutului oficial în noul sezon Olimpia a făcut o ultimă repetiţie iar elevii lui Tibi Csik au întâlnit ieri într-un meci-şcoală echipa de juniori A de la club.

    S-au jucat trei reprize de 30 de minute, iar seniorii au marcat câte un gol pe repriză. A fost un meci însă în care scorul a contat mai puţin cei doi antrenori, Tibi Csik la seniori şi Mircea Bolba la juniori, fiind mereu în teren încercând să corecteze din mers jocul.

    Faur a reuşit o dublă şi arată o formă bună înaintea startului de campionat în vreme ce Bîgiu a marcat pe final poate cel mai simplu gol din carieră. Acesta a împins în plasă din 2m o minge trimisă de Cadar de la marginea careului.

    Seniorii au început în formula Şuta-Munteanu, Tătar, Heil, Iuhas- Takacs, Chivari, Villand, Bura- Boştină, Faur iar apoi au intrat pe rând toţi jucătorii de pe banca de rezerve.
    La juniorii A , Mircea Bolba a început cu Băican- Pop R, Cristian, Csik, Lipai, Unlu, Soproni, Tillinger, Ştef, Crainic, Nemeş.

    Antrenorul Tibi Csik a anunţat lotul cu care Olimpia va ataca noua ediţie de campionat , în privinţa obiectivelor acestea vor fi dezvăluite azi la conferinţa de presă.

    Tehnicianul juniorilor, Mircea Bolba s-a arătat încrezător înaintea startului oficial în Campionatul de elită.

    „E o premieră şi pentru noi. Jucăm duminică acasă cu LPS Banatul Timişoara , o echipă puternică din ce am auzit. Sper să facem o figură frumoasă mai ales că avem adversari din centre puternice de copii şi juniori din ţară. Băieţii trebuie să înţeleagă însă că au o şansă enormă de a face rapid pasul spre echipa mare şi că noile reguli impuse de FRF îi ajută să facă acest salt mai uşor”, a spus Bolba.

    Juniorii A de la Olimpia fac parte din seria B a Campionatului de elită şi duminică de la ora 14 vor întâlni la Satu Mare pe LPS Banatul Timişoara.

    Modificare la regula juniorilor crescuţi de club
    În Comitetul de Urgenţă al FRF s-a decis ca echipele să fie obligate abia din sezonul 2016-2017 să folosească doi jucători formaţi minim 3 ani la club.

    Iată decizia de marţi:
    1. Având în vedere solicitările cluburilor participante în Campionatul național Liga a 2-a cu privire la faptul că acestea nu dețin în prezent jucători formați la nivelul clubului, dispune modificarea art. 19 alin. 15 din Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice astfel: ”Pentru Campionatul Național ”Liga a 2-a” cluburile participante au obligația de a înscrie în raportul de arbitraj următoarele categorii de fotbaliști profesioniști:

    a) un număr minim de 4 jucători formați la nivel național (a se vedea art. 45, alineatul 7) începând cu sezonul 2015/2016;

    b) un număr minim de 2 jucători formați la nivelul clubului (a se vedea art. 45, alineatul 7) începând cu sezonul 2016/2017;

    c) un număr de maxim 2 jucători extracomunitari, cu respectarea următoarei condiții: […]”

    De asemenea aprobă introducerea art. 19 alin. 16 având următorul conținut: ”În situația în care un club participant la Campionatul național Liga a 2-a nu deține în lot numărul minim de jucători ce îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 19 alin. 15 numărul de jucători înscriși în raportul de arbitraj va fi redus în mod corespunzător. Locurile libere pot fi completate la următoarele jocuri cu jucători care îndeplinesc condițiile de eligibilitate.”

    Cristian Stan



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img