Echitabil!



Runda a 2-a a adus și primul derby din elită. Două dintre echipele cu pretenții la titlu , Oar și Dorolț s-au întâlnit sâmbătă pe stadionul Someșul. Iar după un meci frumos cu ritm bun și cu o atmosferă plăcută în tribune, cele două formații au încheiat la egalitate, 1-1.

Recolta a deschis scorul în minutul 17 prin zvârluga Bob. Atacantul oaspeților a reluat elegant, la colțul lung, o minge primită de la Mester Nandor…Iar gazdele au revenit rapid pe tabelă și au înscris prin Maxim în minutul 23. Recolta putea da lovitura cu cinci minute înaintea finalului când scăpat singur spre poarta lui Dobrai, Nandor Mester a preferat să centreze spre Chiorean în loc să tragă direct la poartă iar fundașul gazdelor a blocat de pe linia porții.

”Un rezultat echitabil. Poate ca număr de ocazii am stat mai bine ,dar ei au avut posesia și mai ales în partea a doua au dominat. Îi felicit pe băieți și sper să rămânem concentrați pe mai departe” a spus la final antrenorul oaspeților, Florin Coman.

De partea cealaltă, managerul Someșului, Maiorciac Zsolt era extrem de nervos pe elevii săi. ” Cu o așa atitudine nu putem spera la mai mult. Am avut o gramada de cornere de lovituri libere toate executate slab”, a spus Maiorciac.

Au arbitrat foarte bine Sergiu Neichi- Cristian Ghirati și Sergiu Tăbăcaru.

OAR- Dobrai- Schnellenperger, Vădan, Potra, Matei-Maxim, Micaș, Ionescu, Godje-Gulya, Silaghi. Rezerve: Lung, Lihet, Țoca, Kirner, Ban, Pintye, Pop .

DOROLȚ- Oșan- Griszhaber, Mandi, Giurgiuman, Gîndea- Meșter, Socaci R., Socaci O., Rebegea- Bob, Merce. Rezerve- Sztankovics, Vegh, Mester S.,Drumar, Chioreanu, Kovacs, Reschiotto.

În celelalte jocuri disputate: Cetate Ardud- Victoria Carei 6-1, Unirea Tășnad-Turul Micula 3-2( după ce oaspeții au condus cu 2-0), Vetiș- Botiz 0-4(triplă Mircea Donca), Decebal- Moftinu Mic 4-2 (1-2) , Doba-Beltiug 3-1 .

Florin Mureşan





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts