More



    Ioan Sălăgean, noul preşedinte al PMP Satu Mare

    - Advertisement -

    pmp

    Organizaţia Judeţeană Satu Mare a Partidului Mişcarea Populară şi-a desemnat sâmbătă o nouă conducere, în cadrul Conferinţei Judeţene de alegeri – eveniment ce a avut loc la Filarmonica de Stat Dinu Lipatti din municipiul Satu Mare.

    Evenimentul s-a bucurat de prezenţa Mihaelei Brate, care a reprezentat Comitetul Executiv Naţional al Partidului Mişcarea Populară. Astfel, preşedinte a fost desemnat fostul consilier judeţean Ioan Sălăgean. “Vreau să reprezint cât mai bine acest partid, să conduc împreună cu membrii noştri această formaţiune politică. Eu cred în solidaritate şi cred că uniţi vom putea face ceva frumos pentru PMP. Cred în destinele PMP, altfel nu aş fi candidat pentru această funcţie, care mă onorează, dar în acelaşi timp mă şi obligă la un efort substanţial pentru campaniile electorale care urmează. Vrem să transformăm Organizaţia Judeţeană într-una dintre cele mai puternice la nivel judeţean”, a spus noul preşedinte Ioan Sălăgean.

    Pentru funcţia de preşedinte a mai candidat Ioan Hotea, fost şef al Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) Oradea. De asemenea, cu 157 de voturi favorabile, componenţa Consiliului Executiv Judeţean al PMP Satu Mare a fost completată cu Dănuţ Ciorbă – pentru funcţia de secretar general, Florian Sibian – secretar general adjunct, în timp ce Groza Radu Ioan, Bancoş Aurel, Sălăgean Gheorghe, Ştefănescu Ion, Lantoş Nicoleta şi Rob Vasile Ion au devenit noii vicepreşedinţi ai formaţiunii politice.

    Totodată, Miclea Narcis Vasile Marian, Sasu Teodor, Tătăran Mariana Rodica, Rotar Rareş Ovidiu, Orha Marius, Vereş Ioan, Ionaş Artemiu şi Ciorbă Pop Vasile au devenit secretari executiv, în timp ce trezorierul PMP este Tarţa Ciprian Florin.
    Bogdan Tulbure



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts