More


    Primul antrenament al naționalei României, înaintea partidelor cu Ungaria și Grecia, din preliminariile EURO 2016

    - Advertisement -

    3

    Primul antrenament al echipei naționale de fotbal a României înaintea meciurilor cu Ungaria și Grecia, din preliminariile EURO 2016, a avut loc luni seara, la Centrul de Fotbal Mogoșoaia, cu participarea a 23 de jucători, potrivit site-ului Federației Române de Fotbal.

    La ședința de pregătire a participat și Claudiu Bumba, ultimul convocat la lot. Doi dintre ‘tricolori’, Vlad Chiricheș și Steliano Filip, s-au pregătit separat, iar alți doi componenți ai naționalei, Ciprian Tătărușanu și Gabriel Torje, s-au alăturat lotului mai târziu. Ședința de pregătire s-a încheiat după aproximativ 90 de minute, menționează sursa amintită.

    Miercuri 2 septembrie, la ora 14,45, delegația României va decola de pe Aeroportul Internațional ‘Henri Coandă’ spre Budapesta la bordul unui charter.

    Pe 4 septembrie, de la ora 21,45 (ora României), ‘tricolorii’ vor juca pe Groupama Arena din Budapesta, în fața Ungariei, iar pe 7 septembrie, de la ora 21,45, pe Arena Națională din București, elevii lui Anghel Iordănescu vor întâlni selecționata Greciei.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img