More



    Să ne completăm cunoştinţele!

    - Advertisement -

    Unii ne aducem aminte de frumoasele cursuri universitare privind Istoria literaturii universale, alţii aţi citit opere valoroase ale omenirii, alţii vă aduceţi aminte de nume ale marilor creatori de frumos.
    Voi încerca să prezint câţiva din marii scriitori ai lumii:

    1.Miguel de Cervantes Saavedra (1547-1616) – cel mai mare scriitor spaniol. Creaţia sa cuprinde tragedii (Numacia), comedii, romanul pastoral Galateea, volume de nuvele, dar mai ales Don Quijote.

    2. Charles Baudelaire (1821-1867) – poet, estetician, critic literar şi de artă franceză. Este un precursor al poeziei moderne. Integrează conceptului de frumos înţelegerea răului, satanicului, urâtului, grotescului, mitului. Volumul de versuri „Florile răului” (1857) ilustrează tragismul condiţiei umane moderne.

    3. Eugene Ionesco – dramaturg şi eseist francez de origine română. Studii la Bucureşti, devenit iniţiatorul teatrului absurd (Cântăreaţa cheală, Scaunele, Lecţia, Ucigaş fără sâmbrie, Setea şi foamea, Regele moare). „Rinocerii” este o piesă, o alegorie a fanatismului care dezumanizează. Locuitorii unui oraş se prefac pe rând în rinoceri.

    4. Emile Zola (1840-1902) – romancier francez, iniţiator al naturalismului, justificat estetic prin studiul „Romanul experimental”. A scris un roman ce conţine 20 de romane, un ciclu intitulat „Neamul Rougon – Mocquart”.

    5. Moliere (Jean – Baptiste Poquelin). Autor, actor şi regizor. Scrie 30 de comedii. Este inclus şi în clasicism prin caractere, tipologii umane, nobili, burghezi, ţărani, medici, pseudosavanţi. Avarul aduce în prim plan zgârcitul-plaspogon.

    6. Lev Nicolaevici Tolstoi (1828-1910). Scriitor realist rus. Autor al romanelor „Război şi pace”, „Anna Karenina”, „Invierea”. Creator prin tehnica alternanţei acţiunilor paralele.

    7. Johann Wolfgang Goethe (1749-1832). Cel mai mare scriitor german. In „Faust” aduce pentru prima oară pactul omului cu diavolul (la noi preluat de Galaction, Creangă şi Caragiale)

    8. William Shakespeare (1564-1616). Scriitor englez, actor-dramaturg. A scris 154 de sonete, câteva poeme şi 37 de piese de teatru, drame istorice, comedii, tragedii (Romeo şi Julieta, Hamlet, Regele Lear, Macbeth)

    9. Feodor Mihailovici Dostoievski (1821-1881). Scriitor realist rus, autorul romanelor „Crimă şi pedeapsă”, „Idiotul”, „Fraţii Karamazov”. Se impune prin profunzimea analizei psihologice şi prin zguduitoarea problematică a operelor sale.

    10. Franz Kafka – prozator ceh de limbă germană. În creaţiile sale realul se îmbină cu fantasticul şi logicul cu absurdul, într-o atmosferă de coşmar. Dintre ele amintim nuvelele „Verdictul”, „Metamorfoza”, „Colonia penitenciară” şi romanele „Procesul”, „Castelul”, „America”. În „Metamorfoza” omul se transformă în miriapod – parabolă a absurdului unei lumi în care omul este strivit de o societate ostilă lui.

    11. Publius Ovidius Naso. Poet latin, exilat de împăratul Augustus la Tomis (Constanţa), unde este înmormântat. „Metamorfozele” constituie un poem epic amplu, o „istorie” mitologică a genezei lumii, a metamorfozei şi lucrurilor.
    ………….
    Notă: Şi când te gândeşti că Lev Nicolaevici Tolstoi l-a numit pe William Shakespeare „Dumnezeul teatrului”, câtă dreptate avea!

    Teodor Curpaş



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    O parcare…

    0