Satu Mare, independent din punct de vedere al alimentării cu apă



alimentare

Municipiul Satu Mare stă foarte bine la capitolul aoă potabilă, dar şi apă geotermală. Concret, sursa de alimentare cu apă a municipiului Satu Mare este subterană prin frontul de captare Mărtineşti-Micula prin 46 de foraje de medie adâncime (120 metri), asigurând alimentarea cu apă a unui procent de 96% din populaţia municipiului.
De asemenea, apele geotermale sunt plasate la adâncimi de circa 2.000 de metri, acestea sunt cu tendinţe ascensionale şi chiar arteziene, având temperaturi la gura sondei de 55-65°C şi debite de peste 100 mc/zi. Sunt patru foraje valorificate pentru tratament şi turism balnear, astfel că oraşul Satu Mare are şansa de a funcţiona şi ca staţiune balneoclimaterică sezonieră, de interes local şi regional, cu izvoare de ape minerale sulfuroase, oligominerale, hipotone, mezotermale (36,5°C), indicate în tratarea afecţiunilor reumatismale (spondiloze cervicale, dorsale şi lombare în stadiu incipient, artroze), a celor posttraumatice (stări după fracturi, entorse şi luxaţii), dermatologice (unele forme de sporiazis).
Robert Marcus





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts