Zeci de poliţişti descind între sătmăreni



politie

La sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Satu Mare s-a desfăşurat ieri o conferinţă de presă care a avut ca temă acţiunile din cadrul celei de-a zece ediţii a “Săptămânii Prevenirii Criminalităţii”, campanie derulată la nivel naţional de Poliţia Română, prin Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii.

La întâlnirea cu mass-media au participat preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, viceprimarul municipiului Satu Mare, Radu Roca, respectiv inspectorul-şef al IPJ Satu Mare, comisarul şef Vlad Florentin, alături de şefii serviciilor implicaţi în desfăşurarea acestei campanii.

CJ sprijină IJP
Preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, a precizat că instituţia pe care o reprezintă a susţinut în mod concret, prin Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, Inspectoratul Judeţean de Poliţie. “La fiecare solicitare venită din partea Inspectoratului de Poliţie răspundem prompt. Eu chiar cred că este important pentru noi, ca administraţia publică locală, ca instituţiile de resort, şi chiar cetăţenii să facem ce ne stă în putinţă pentru a avea un judeţ şi un municipiu care să ne confere siguranţă. Consiliul Judeţean s-a implicat în a sprijini financiar aceste campanii şi pot să amintesc că, de-a lungul timpului, prin Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, am sprijinit, trecând dincolo de susţinerea verbală, am trecut direct la fapte şi am susţinut financiar Inspectoratul Judeţean de Poliţie în a putea să-şi achiziţioneze chiar multifuncţionale, calculatoare. Am alocat atât în anul 2013 cât şi în anul 2014 câte 60.000 de lei”, a spus Adrian Ştef.

Un municipiu mai sigur
Viceprimarul municipiului Satu Mare, Radu Roca, s-a declarat încântat de faptul că prin această acţiune se are în vedere diminuarea elementului infracţional în municipiul reşedinţă de judeţ. “Sunt onorat că această campanie se desfăşoară şi la nivel de municipiu, pentru că este o măsură bună de prevenţie pentru locuitorii municipiului Satu Mare. Iar pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţilor propuse, Primăria Satu Mare a sprijinit de fiecare dată astfel de acţiuni, cu o sursă financiară destul de bună pentru editarea materialelor de prevenţie”, a declarat Radu Roca.

O săptămână plină de evenimente
În perioada 28 septembrie – 2 octombrie a.c., Poliţia Română desfăşoară Săptămâna Prevenirii Criminalităţii. Anul acesta, în cadrul activităţilor vor fi implicate şi Inspectoratul Şcolar Judeţean, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane, direcţiile Județene pentru sport şi tineret, O.N.G. – uri, fundaţii şi Instituţia Prefectului. Ziua de 28 septembrie a fost dedicată prevenirii infracţiunilor împotriva minorilor. La data de 29 septembrie, zi dedicată prevenirii delincvenţei juvenile, poliţiştii vor merge în şcoli, în centrele de plasament sau în parcuri. Ziua de 30 septembrie va fi dedicată prevenirii infracţiunilor contra patrimoniului. Poliţiştii vor informa populaţia cu privire la consecinţele unui comportament neglijent vizavi de bunurile personale. Ziua de 1 octombrie va fi rezervată prevenirii criminalității organizate. Astfel, vor fi organizate dezbateri cu elevi, părinţi şi profesori, vor fi vizionate filme educative în şcoli, iar în cadrul acestor întâlniri, poliţiştii vor face recomandări pentru prevenirea traficului de persoane, consumului şi traficului de droguri şi criminalităţii informatice. Ziua de 2 octombrie este dedicată siguranţei rutiere. În această zi, poliţiştii se vor întâlni cu elevii din şcoli şi licee, atât din mediul urban cât şi rural. Vor fi abordate subiecte ca principalele cauze de producere a accidentelor rutiere şi respectarea regulilor de circulaţie pe drumurile publice de către toţi participanţii la trafic.­

Ciprian Bâtea





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts