More
    spot_img

    Arta de a face un vin bun

    vie

    Trebuie să ai talent şi să cunoşti bine secretele acestei ştiinţe, aceea de a prepara un vin bun, care să fie nu doar sănătos pentru trup, cât şi pentru sufletul omului. Băutura nu este lipsită de la nici o petrecere, iar în toată lumea se organizează concursuri unde cele mai bune vinuri sunt premiate cu distincţii pentru aroma,mirosul, tehnica de preparare sau cât de bine se păstrează de-a lungul timpului.

    Cu 5 mii de ani în urmă, dacii (tracii) ştiau să producă vinul din struguri, aşa cum atestă relicvele arheologice. Un vers din vechiul poem ‘’Iliada’’ (sec. VIII i. Hr.) spune: ‘’Războinicii greci s-au dus în Tracia să găsească vinul’’. Vinul era bogăţia, mândria şi principala marfă de schimb. În judeţul Satu Mare, familia Reizer păstrează cu sfinţenie secretele vinului de casă care încet a ajuns să fie apreciat chiar şi în cadrul competiţiilor organizate peste graniţă. Familia Reizer a plantat peste 6 hectare de vie, iar pasiunea pentru cultivarea viţei de vie au moştenit-o încă de la strămoşii care aveau studii superioare, însă cu toate acestea nu au renunţat la cultivarea acestor fructe.

    Din struguri de viţă nobilă
    Pentru aceşti producători, vinul este mai mult decat o tradiţie, este o stare de spirit. Şi fară să aibă cele mai noi dotari, oamenii se străduiesc an de an sa facă vinuri mai bune. În prezent cultivă peste şase soiuri de struguri, fiecare soi şi tip de strugure cu secretul lui, însă printre factorii importanţi se numără calitatea solului şi condiţiile climatice. Familia Reizer cultivă strugurii în localitatea Turulung, pe nişte dealuri vulcanice, solul fiind extrem de propice mai multor soiuri de viţă nobilă. Reizer Gyorgy susţine că nu este uşor să găseşti secretul unui vin bun, trebuie să fii perseverent şi atent la toate detaliile. Mai mult, faptul că oamenii încă mai repetă anumite greşeli, după atâţia ani de tradiţie este şi mai greu de înţeles. Spre exemplu, strugurii albi se coc mai repede decât cei roşii, motiv pentru care practica foarte întâlnită în mediul rural de a amesteca strugurii albi cu cei roşii este greşită, cei roşii nefiind pe deplin copţi. După culegere, strugurii trebuie zdrobiţi cât mai repede, în maxim şapte ore dacă sunt ţinuţi în lădiţe şi în maxim cinci ore dacă sunt ţinuţi în saci de plastic.

    “Se începe încă de la tunsul viei şi aici trebuie să fii atent, cât tunzi, după care fiecare etapă este importantă. Până la culesul strugurilor, trebuie urmărită via, cum se dezvoltă, de ce ar avea nevoie. Pentru prepararea vinului se aleg ciorchinii de struguri fără urme de mucegai, fără fisuri sau alte imperfecţiuni. Trebuie înlăturat praful şi mizeria, după care strugurii se zdrobesc şi se lasă câteva zile la macerat pentru obţinerea mustului. Pentru un vin de calitate, deosebit de importantă este igiena. Butoaiele sau recipientele folosite se spală foarte bine pentru a evita procesele chimice nedorite”, spune Reizer Gyorgy.

    Caracteristicile unui vin bun
    Un vin bun trebuie să prezinte anumite caracteristici, până să ajungă să fie lăudat chiar şi de cei mai pretenţioşi. “Vinul trebuie să aibă farmec, mai mult fiecare soi are o nuanţă aparte, iar gusturile şi preferinţele diferă. Câteva caracteristici sunt însă generale, textura trebuie să fie mătăsoasă, si cu o prospetime fantastică. Când avem de-a face cu un vin bun primul indiciu vine o dată cu aspectul vizual, acesta trebuie să fie limpede şi stralucitor. Olfactiv, tiparul clasic: fructe mature”, mărturiseşte producătorul sătmărean.

    Statisticile arată că la nivelul judeţului Satu Mare sunt, în total, 3.900 de hectare ocupate cu vie din care peste 700 de hectare cu viţă de vie nobilă. În cadrul programului de reconversie a viţei de vie, cele mai mari suprafeţe înfiinţate cu vie nobilă sunt în zone consacrate precum Răteşti, Hodişa, Dobra, Halmeu, Viile Turulung, Beltiug, semn că secretele vinului bun sunt păstrate cu grijă de sătmărenii care au transformat pasiunea pentru vin într-un mod de viaţă.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE