Atitudinea şefilor încurajează corupţia frontieriştilor



frontiera

Prinderea agentului şef Otto Hegedus cu o sută de cartuşe de ţigări de contrabandă în maşina proprietate personală, după ce în 2013 a fost declarat “Polițistul de frontieră incoruptibil 2013”, readuce în atenţia opiniei publice fenomenul corupţiei care macină Poliţia de Frontieră. Un fenomen care, potrivit DGA Satu Mare, se datorează atât presiunilor exercitate de contrabandişti, cât şi datorită lipsei de interes a şefilor din Poliţia de Frontieră, dar şi al altor structuri din subordinea Ministerului Afacerilor Interne vizavi de factorii de risc din activitatea şi comportamentul subordonaţilor.

Contrabandişti puşi pe mituit
Gazeta de Nord-Vest a solicitat părerea conducerii DGA Satu Mare vizavi de fenomenul corupţiei în rândul poliţiştilor de frontieră. Potrivit şefului DGA Satu Mare, comisarul şef Stelian Călugăru, aceste cazuri de corupţie apar ca urmare a presiunii tot mai mari exercitate de contrabandişti asupra poliţiştilor de frontieră în vederea coruperii lor, dar şi a şefilor din această instituţie.

Nu mai este un secret pentru nimeni că fenomenul contrabandei de ţigări generează venituri de zeci poate chiar sute de mii de euro grupărilor de crimă organizată. Pentru a-i lăsa să acţioneze în voie pe fâşia verde, contrabandiştii oferă 50 de euro pentru fiecare bax adus din Ucraina. “Ajunge ca poliţistul de frontieră să fie cu 100 de metri mai încolo decât ar trebui când ţigările de contrabandă sunt trecute peste fâşie. Poate câştiga mii de euro printr-o asemenea faptă. Este foarte greu să-i dovedeşti complicitatea, în condiţiile în care are de patrulat pe o distanţă mare de frontieră”, ne-a declarat comisarul şef Călugăru. Cea mai mare şpagă oferită unui poliţist sătmărean de către contrabandişti a fost de 10.000 de euro. Poliţistul de frontieră s-a desistat imediat şi a anunţat organele abilitate.

Investigaţiile presupun resurse însemnate
Cazurile de corupţie de acest gen sunt foarte greu de identificat. Poliţistul de frontieră care ia bani şi contrabandistul care l-a mituit nu au niciun interes să se reclame unul pe celălalt. Au fost totuşi câteva cazuri în care s-au certat şi apoi fie contrabandistul, fie frontieristul l-a reclamat pe celălalt. “Investigarea unor asemenea cazuri necesită măsuri proactive, care implică cheltuieli şi personal uman, cum ar fi în cazul investigatorilor sub acoperire. Însă pentru a demara astfel de investigaţii avem nevoie de o sesizare. Potrivit legii, putem fi sesizaţi de serviciile de informaţii, în speţă SRI şi DIPI, putem să ne autosesizăm din surse deschise, cum este mass-media, sau aşteptăm să ne sesizeze cetăţenii”, ne-a declarat comisarul şef Stelian Călugăru.

Atitudinea şefilor lasă de dorit
Corupţia ar putea fi prevenită mult mai uşor dacă şefii din structurile MAI, cum este şi Poliţia de Frontieră, ar fi mai atenţi cu subordonaţii lor. Şefii respectivi ar trebui să fie mai atenţi la unele semnale. Rezistenţa inexplicabilă împotriva schimbărilor atribuţiilor de serviciu sau a unei mutări este unul dintre semnale. “Au fost cazuri de lucrători de frontieră cu Ucraina care pur şi simplu au refuzat să fie mutaţi mai aproape de casă sau chiar promovaţi în alte posturi. Era clar că refuzul lor avea legătură cu contrabanda de ţigări”, ne-a declarat comisarul şef Călugăru. Executarea de activităţi suplimentare, care nu se regăsesc în fişa postului, de genul “lasă şefu’ că fac eu treaba asta”, schimbarea bruscă de comportament faţă de colegi şi superiori pe fondul existenţei unor presiuni de şantaj din partea contrabandiştilor, contacte bătătoare la ochi cu diverşi infractori, precum şi consumul de alcool, de droguri, patima jocurilor de noroc, afişarea unui nivel de trai extrem de ridicat, constituie de asemenea semnale pentru un şef atent.

DGA mizează pe frontieriştii cinstiţi
Şefii din structurile MAI trebuie să fie foarte atenţi cu astfel de subordonaţi. “Un asemenea element riscă să strice întregul colectiv. Tocmai din acest motiv, acesta trebuie extras din colectivul respectiv sau cel puţin să i se atragă atenţia că nu e bine ce face. Actele de corupţie pot fi prevenite prin identificarea unor asemenea vulnerabilităţi şi luarea unor măsuri rapide”, a adăugat comisarul şef Stelian Călugăru.
În lipsa unor măsuri manageriale de genul celor descrise anterior, apariţia cazurilor de corupţie este inevitabilă. DGA Satu Mare investighează şi în prezent câteva cazuri de poliţişti de frontieră care au dat mâna cu contrabandiştii. Însă, în acelaşi timp, aşteaptă şi sprijinul poliţiştilor de frontieră cinstiţi. Poliţiştii de frontieră nu pot fi băgaţi cu toţii în aceeaşi oală. Majoritatea lor sunt oameni corecţi, care îşi îndeplinesc cu devotament sarcinile de serviciu. Însă nu există pădure fără uscături. “Încercăm să-i capacităm pe cei integri să ia atitudine faţă de colegii lor corupţi şi să le reclame actele de corupţie”, a adăugat şeful DGA Satu Mare.

Incoruptibilul devenit contrabandist
Un exemplu clasic în acest sens îl constituie şi agentul şef Otto Hegedus. În rândul poliţiştilor de frontieră sătmăreni, acesta este catalogat drept “omul lui Giurea”. Fostul adjunct al şefului IPJ Satu Mare şi actualul şef al structurii de combatere a criminalităţii transfrontaliere pe graniţa cu Ucraina, comisarul şef Tiberiu Giurea, l-a promovat constant pe agentul Hegedus. Deşi existau semnale privind implicarea sa în contrabandă din partea DIPI, Otto Hegedus a ajuns la Compartimentului trafic și contrabandă al STPF Satu Mare. În urmă cu doi ani, a fost declarat ”Polițistul de frontieră incoruptibil 2013” pentru rezultate deosebite în activitatea de combatere a traficului cu ţigări peste frontiera verde, fiind premiat şi de organizaţia IPA Satu Mare, condusă de comisarul şef Tiberiu Giurea. Iar acum a fost prins stând cu fundul pe o sută de cartuşe de ţigări, în urma unei acţiuni organizate de poliţiştii sătmăreni, cu prijinul ofiţerilor DIPI, care s-au săturat să tot semnaleze degeaba activităţile dubioase ale agentului şef Hegedus superiorilor săi.

Szasz Lorand





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts