More

    Cardiologia riscă să intre în insuficienţă acută de cadre

    cardio

    În contextul unui număr tot mai mare de pacienţi cu afecţiuni cardio-vasculare, conducerea Consiliului Spitalului Judeţean încearcă să suplimenteze numărul medicilor specialişti. Totul este la mâna Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, instituţie căreia i se solicită aprobarea a încă unei norme la Secţia Cardiologie a Ambulatorului Spitalului Judeţean Satu Mare.

    Cardiologia, luată cu asalt
    Managerul Spitalului Judeţean, Marcela Papici, a precizat că secţia cu cea mai mare adresabilitate este Cardiologia. “Unde facem cel mai greu faţă este specialitatea Cardiologie. Pe Ambulator, la Cardiologie, avem contractată cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate o normă. Asta înseamnă şapte ore pe zi. În aceste şapte ore pe zi noi putem să facem maxim 28 de consultaţii”, a spus Marcela Papici.

    CJAS, chemată să dea o gură de oxigen
    În acest moment, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate este instituţia care poate să dea o gură de oxigen Spitalului Judeţean prin suplimentarea normelor. Concret, prin aprobarea a încă unui medic pe Secţia Cardiologie a Ambulatorului. Din câte se pare, medici există, fiind vorba despre doi absolvenţi de Medicină din Cluj. “Dar pentru că la Cardiologie există un număr foarte mare de cereri, facem în această perioadă demersurile necesare pentru a intra cu încă o normă pe contractul cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, adică încă şapte ore pe zi. Dar pentru asta vor veni doi doctori de la Cluj, care vor intra şi în programul de gardă, deci vor degreva puţin secţia. Măcar pe unul dintre ei sperăm să îi putem cuprinde în ambulator, cu încă o normă, tocmai pentru că într-o singură zi de programări se epuizează şi se fac programări pentru o lună întreagă”, a declarat managerul Spitalului Judeţean.

    Ordine şi în programări
    Marcela Papici a precizat că s-a reconsiderat sistemul de programări în Ambulatorul de specialitate a Spitalului Judeţean. Şi asta după ce mulţi pacienţi care au avut bilet de trimitere de la medicul de familie pentru consult de specialitate nu au apucat să fie consultaţi de un specialist cardiolog. “Această situaţie aşa am găsit-o în spital. Aşa cum au fost probleme şi pe alte specialităţi, în sensul că nu se făceau programările la fişierul Ambulatorului, ci în cabinetele medicilor, ceea ce nu era normal. Aşa cum nu se agrea varianta de a se face pe anumite specilităţi o programare pe ziua de marţi, pentru că atunci consulta un anumit medic, deşi pacientul care venea să îşi facă programare solicita consult de specialitate, nu făcea solicitare la medicul x sau y. Dar toate aceste lucruri le-am corectat. Am introdus şi varianta de programări pe calculator”, a conchis Marcela Papici.

    Ciprian Bâtea

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE