More

    Ciupercile OTRĂVITOARE fac NOI victime la SATU MARE

     

    ciuperci

    După ploile din ultima perioadă au început să reapară ciupercile. Din nefericire, au reapărut automat şi noi cazuri de intoxicare. Astfel, la sfârşitul săptămânii trecute trei persoane au fost aduse de urgenţă la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) pentru a primi primul ajutor.

    Nu mai puţin de trei persoane au ajuns la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean la sfârşitul săptămânii trecute după ce au consumat ciuperci otrăvitoare.

    “Au apărut din nou cazurile de intoxicaţii cu ciuperci. Am avut trei persoane, la sfârşitul săptămânii trecute, cu intoxicaţie cu ciuperci. Toate trei domiciliate în localităţi rurale, respectiv două în Ţara Oaşului şi o persoană domiciliată într-o comună de lângă municipiul Satu Mare. Au consumat, probabil, după ploile din ultima veme ciuperci, şi au ajuns la Unitatea de Primire Urgenţe. Pentru dou persoane, mamă şi fiu, în vârstă de 62 de ani şi 42 de ani, s-a propus internarea în spital, spălături gastrice, iar celălat pacient a refuzat atât internarea cât şi spălătura gastrică şi a plecat pe propria semnătură”, a spus purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean, Constantin Demian.

     

    Cea mai periculoasă perioada este în luna mai, atunci când este înregistrată cea mai mare afluenţă de persoane intoxicate.

    “Sezonul cu probleme este de obicei primăvara, începând cu luna mai, atunci când este, de obicei, un aflux mare. Atunci avem chiar şi familii întregi, în special din zone defavorizate. Dar nu este neapărat o regulă. am avut chiar şi şapte cazuri într-o singură zi”, a mai spus Constantin Demian.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE