Două accidente, doi răniţi grav



accident1

Pe lângă accidental grav dintre localităţile Decebal şi Doba, soldat cu decesul unei persoane şi rănirea altor două, în cursul zilei de joi, pe raza judeţului Satu Mare s-au produs două accidente de circulaţie în urma cărora două persoane au fost rănite grav.

Un eveniment rutier s-a produs joi dimineaţă, în jurul orei 7.00, pe DN 19, în localitatea Botiz, în urma căruia un bărbat a fost grav rănit. Din primele cercetări efectuate de poliţiştii rutieri la faţa locului a rezultat că autoturismul marca Dacia, care tracta o remorcă, condus de Ioan D., în vârstă de 39 de ani, l-a accidentat pe Ioan R., care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure corespunzător.

În urma impactului, pietonul a fost rănit grav şi a fost transportat la Spitalul Judeţean Satu Mare, în vederea acordării îngrijirilor medicale necesare. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. De asemenea, atât lui, cât şi pietonului, le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii eventualei alcoolemii.

Joi seara, la ora 20.00, la intersecţia străzilor Traian cu Uzinei din municipiul Carei, a avut loc un alt accident de circulaţie, soldat cu rănirea unei persoane. Poliţiştii rutieri careieni au stabilit că un bărbat în vârstă de 58 de ani, care conducea autoturismul marca Dacia, pe fondul neacordării priorităţii de trecere a accidentat-o pe Edit P., care circula regulamentar cu bicicleta şi purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante. În urma evenimentului a rezultat rănirea biciclistei. Şi în acest caz conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ şi atât lui cât şi biciclistei le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii eventualei alcoolemii.
În ambele situaţii au fost întocmite dosare penale şi se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Florin Dura





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts