Motivele eşecului lamentabil al moţiunii de cenzură liberale au fost analizate din mai toate punctele de vedere şi nu ne propunem să mai stăruim asupra a ceea ce ştie deja aproape întreaga suflare românească. Vom spune doar că PNL înregistrează eşec după eşec şi nu reuşeşte să se remarce prin nicio acţiune politică, dovedindu-se mai degrabă un partid de mâna a doua. Iar faptul că Victor Ponta trebuia să plece din funcţie prin simpla evocare a situaţiei sale penale, care prejudiciază imaginea externă a ţărişoarei noastre, s-a dovedit o umilitoare vânare de vânt. Căci nu sunt argumente concrete care să convingă că marile cancelarii ale Uniunii Europene şi ale Mapamondului îi trântesc lui Victor Ponta uşile în nas, dar izbutesc să alimenteze în mare măsură euro-scepticismul românilor, din ce în ce mai accentuat.
Pornind de aici, vom preciza că un recent sondaj INSCOP arată că în Comisia Europeană au încredere 45,7% dintre români iar Parlamentul European se plasează din acelaşi punct de vedere doar puţin mai sus, la 47,8%. Desigur, aşa ceva era de negândit acum câţiva ani, în perioada de dinaintea aderării la UE, când încrederea în Comisia Europeană era de 60-70%. Iar euro-entuziasmul politicienilor, propovăduit şmechereşte, era în măsură să atragă voturi cu toptanul.
Şi totuşi, cum se explică această scădere uşor de constatat a euro-entuziasmului românilor? S-ar putea, printre altele, susţine că un rol important îl are criza refugiaţilor.
Fiind un adevăr de netăgăduit, de altfel, faptul că instituţiile europene, ca şi principalii lideri ai UE, au gestionat prost criza, au susţinut lucruri contradictorii şi n-au găsit soluţii adecvate. Dar asemenea explicaţii nu sunt singulare. Este de constatat că după ce au aşteptat cu mare interes aderarea la UE, mulţi cetăţeni români au constatat că nu li s-a schimbat substanţial în bine viaţa de toate zilele. Iar cei cărora intrarea în UE le-a schimbat esenţial viaţa şi-au găsit de lucru în alte ţări. Nu în ultimul rând, s-au găsit şi continuă să se găsească politiceni care lansează, pentru a-şi motiva neputinţa, ideea că trebuie să facem tot ce ne cere UE, iar de aici, percepţia păguboasă, că Occidentul ne colonizează, că o să ne distrugă identitatea etc. Şi, mai mult decât atât, că cerberii UE sunt cu ochii pe noi şi ne judecă mai ales în situaţii precum cea legată de decizia Parlamentului, favorabilă lui Victor Ponta şi actualei coaliţii guvernamentale. Din nefericire, ştim însă bine cine se prăpădeşte de grija altora!
Voicu D.Rusu