More

    Gabriel Leş a fost numit secretar de stat în MApN

    les

    Fostul subprefect, viceprimar al municipiului Satu Mare şi director al Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) Satu Mare, Gabriel Leş, va fi secretar de stat în Ministerul Apărării Naţionale. Decizia a fost semnată de către primul ministru al României, Victor Ponta, şi contrasemnată de către secretarul general al Guvernului, Ion Moraru.

    Guvernul României, prin primul ministru Victor Ponta şi secretarul general al Guvernului, Ion Moraru, a decis ca sătmăreanul Gabriel Leş – membru în Organizaţia Judeţeană Satu Mare a PSD – să fie desemnat secretar de stat în Ministerul Apărării Naţionale. “Având în vedere propunerea ministrului Apărării Naţionale, în temeiul art. 15 lit. d) şi al art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, prim-ministrul emite prezenta decizie. Articol unic: Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Gabriel Beniamin Leş se numeşte în funcţia de secretar de stat la Ministerul Apărării Naţionale”, se arată în Decizia nr. 238/2015 semnată de către primul ministru al României, Victor Ponta.

    Gabriel Leş a precizat că nu se aştepta la numirea în această funcţie, dar s-a declarat onorat şi mulţumit. “Am depus CV-ul în urmă cu circa două săptămâni, în urma unei propuneri făcute de către ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa. Vestea că am fost numit în funcţie este din această seară. Este o funcţie care mă onorează, dar care în acelaşi timp mă şi obligă. Sper să mă achit cu responsabilitate de sarcinile pe care le voi avea în noua funcţie”, a spus Gabriel Leş.

    În cei doi ani la APIA, ca director, Gabriel Leş a declarat că a învăţat extrem de mult, mai ales în a lucra cu omul, în a avea încredere în ceea ce înseamnă om adevărat. La APIA, Gabriel Leş a dat curs la peste 30.000 de cereri pe an. De fapt, Satu Mare se clasează printre primele judeţe ale ţării în ceea ce priveşte activitatea APIA.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE