Trei preoţi din Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului au fost suspendaţi de la slujire, după ce au fost arestaţi în Grecia, fiind acuzaţi că ar fi furat mâna Sfântului Haralambie de la o mănăstire. Conform unor surse, aceştia ar fi Marius Borhidan (Spitalul Orășenesc Negrești-Oaș), Emanuel Oros (parohia Mesteacăn) și Daniel Popa (Aliceni). “Cei trei preoţi cercetaţi de autorităţile elene, care fac parte din Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului, au fost suspendaţi din slujirea preoţească până la finalizarea anchetei şi lămurirea situaţiei. La revenirea în ţară, situaţia celor trei preoţi va fi cercetată de autorităţile bisericeşti competente”, a arătat Patriarhia Română. Aflându-se într-un pelerinaj, alături de alte 40 de persoane, presupuşii autori, împreună cu o a patra persoană ar fi sustras mâna Sfântului Haralambie de la Mănăstirea Mega Spileo, fiind prinşi în timp record şi trimişi în judecată după numai 48 de ore de autorităţile elene.