O şansă la o viaţă normală pentru orfani



Conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Satu Mare se poate lăuda cu un număr tot mai mare de adopţii bifate. În termeni concreţi, tot mai mulţi orfani îşi făsesc un cămin, îşi schimbă, practic, destinul.

Şi Guvernul Ponta a pus umărul la îmbunătăţirea situaţiei copiilor abandonaţi. Concret, Legea adopţiilor a fost simplificată radical în vara acestui an, iar în urma acestui demers, perioada de adopţie a unui copil a fost redus cu circa 2 ani. Astfel, prin noile reglementări au fost găsite soluţii şi pentru copiii din sistemele de protecţie. Copiii cu părinţi necunoscuţi pot fi declaraţi adoptabili în 30 de zile de la naştere. Un lucru şi mai important face referire la copiii ai căror părinţi nu sunt interesaţi să-i crească. Astfel, în cazul unei adopţii, se poate trece peste consimţământul părinţilor care nu se arată interesaţi de soarta copiilor lor.

Noile prevederi referitoare la adopţie au simplificat şi redus considerabil ca timp procedura. Până în vara acestui an, procedura de adopţie dura până la trei ani. Acum, conform noilor prevederi simplificate, procedura de adopţie se poate încheia în cel mult un an de zile. În perioada 2012-2015, un număr de 57 de familii din judeţul Satu Mare au adoptat copii. Trei dintre acestea au adoptat chiar şi câte doi copii. Dintre acestea, 16 familii au adoptat copii aflaţi în plasament maternal.

De asemenea, alte zece familii sunt în curs de atestare pentru adopţie, iar patru au fost deja atestate dar nu au găsit încă un copil pentru adopţie. În acest an, sunt înregistraţi 16 copii care şi-au găsit o familie, 44 care-şi caută o familie în timp ce 19 au revenit în sistemul de protecţie a copilului din diferite motive.

Florin Dura





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts