Poliţistul sătmărean care a “arestat” sistemul



grad

Agentul sătmărean Cosmin Andreica, reprezentantul Sindicatului Național al Agenților de Poliție (SNAP), a reuşit să “aresteze” practicile din cadrul Ministerului de Interne, în urma unei decizii a judecătorilor Curţii Constituţionale, care au decis că avansările din ultimii patru ani în Poliția Română s-au făcut ilegal. Astfel, până la adoptarea unei legi, niciun polițist nu mai poate fi înaintat în grad sau numit în funcție.

O decizie istorică
Judecătorii Curții Constituționale a României (CCR) au decis în cursul zilei de marţi că procedura de evaluare a polițiştilor prin ordin de ministru, așa cum este reglementată în Statutul Polițistului, din anul 2011, este neconstituţională.

Decizia CCR a fost luată după ce Cosmin Andreica, reprezentantul Sindicatului Național al Agenților de Poliție (SNAP), a ridicat excepția de neconstituționalitate prevăzută la articolul 26, alineatul 3 din Statutul Polițistului. Curtea a admis excepția cu majoritate de voturi și a precizat că evaluarea activităţii şi conduitei poliţistului – funcţionar public civil cu statut special – trebuie reglementată prin lege organică.

Mai mult, prin delegarea reglementării acestor aspecte importante ministrului de resort se încalcă Constituţia. În consecință, susțin reprezentanții SNAP, toate numirile din ultimii patru ani s-au făcut ilegal.

În forma actuală a Statutului Polițistului, activitatea şi conduita poliţistului sunt evaluate o dată pe an, de către șefi, care le înaintează, mai departe, și sunt aprobate de ministru.

“Avansările erau făcute subiectiv”
Cosmin Andreica, preşedintele Biroului teritorial Satu Mare al Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie, a subliniat că avansările în grad erau făcute subiectiv, motiv pentru care a iniţiat mai multe demersuri prin care să dovedească că avansările în grad trebuie să fie realizate după o lege organică. “Eu sunt autorul excepţiei, practic poliţiştii erau evaluaţi din punct de vedere profesional după nişte indicatori de performanţă arbitrari, subiectivi şi care nu ţineau cont de realităţile operative. Eu am intrat într-un dosar pentru a o reprezenta pe o colegă care a fost evaluată profesional în anul 2012 şi contesta calificativul şi în cadrul acelui proces la Tribunalul Bucureşti am ridicat această excepţie de neconstituţionalitate şi a fost trimisă la Curtea Constituţională şi a fost admisă”, a spus Cosmin Andreica.

Modificări de urgenţă
Cosmin Andreica susţine că decizia va fi curând publicată în Monitorul Oficial, motiv pentru care pe viitor avansările în grad se vor face doar în baza unei legi organice. “Se dovedeşte încă o dată că legea care reglementează statutul poliţistului suferă modificări de urgenţă pentru că este depăşită în contextul actualei situaţii economice, sociale şi politice din România. Decizia reproduce consecinţe pentru viitor, sigur cei care au fost avansaţi până în acest moment vor rămâne cu gradul profesional, însă pe viitor va fi nevoie de o lege organică care să reglementeze evaluarea profesională a poliţiştilor, iar anul acesta după publicarea în Monitorul Oficial nu se vor mai putea face evaluări după vechile prevederi”, a conchis Cosmin Andreica.

Robert Marcus





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts