Prefectul Eugeniu Avram a convocat ieri, în şedinţă extraordinară, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă pentru a actualiza măsurile în ceea ce privește asigurarea condițiilor de desfășurare a activităților la nivelul unităților administrativ teritoriale în sezonul de iarnă 2015-2016, ordonate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență. ”Vă rog actualizați-vă datele și luați legătura cu Comitetele Locale pentru Situații de Urgență. Vedeți că întotdeauna ne prinde iarna nepregătiți iar eu nu aș vrea să se întâmple acest lucru în județul nostru. Din acest punct de vedere, vă rog să fiți cât mai vigilenți cu toate informațiile în așa fel încât, atunci când va fi cazul să putem să acționăm în cele mai bune condiții. Iarna asta trebuie să o trecem cu bine, indiferent cum va fi de grea iar cetățenii să nu sufere din acest punct de vedere”, a declarat prefectul Eugeniu Avram. Reprezentanții Secției Satu Mare a Companiei Naționale de Drumuri susţin că stocul de materiale antiderapante va fi asigurat până la sfârşitul lunii, după finalizarea licitaţiei.
Ciprian Bâtea