More

    Probleme la indigo sesizate la Avocatul Poporului

    avocat

    Majoritatea sătmărenilor care au trecut pragul Avocatului Poporului au acuzat că le-au fost încălcate drepturile de către autorităţile publice. Fie dreptul la petiţionare, fiind un “obicei” al primăriilor şi a altor instituţii publice să ignore termenul legal de 30 de zile, fie li s-a impus să plătească taxe şi impozite, deşi, fiind veterani sau văduve ale veteranilor de război, sunt scutiţi prin lege.

    Totuşi, recuperarea pământurilor este în fruntea listei supărărilor. “Problemele sunt cam aceleaşi de fiecare dată, cum ar fi probleme de fond funciar, probleme referitoare la dreptul de moştenire, probleme de pensie”, a spus Alina Avram Olah, expert în cadrul Avocatului Poporului.

    Odată primită petiţia, experţii Avocatului Poporului fie poartă corespondenţă cu instituţia reclamată, fie fac anchetă în teren, urmărind problema semnalată până la soluţionarea ei. “De fiecare dată există persoane care revin la audienţă. Sunt persoane a căror problemă nu a fost rezolvată. Dar aici vreau să pun un mare semn de exclamare. Aceste persoane fie nu au dreptate, fie s-au adresat instanţelor de judecată iar în aceste condiţii Avocatul Poporului nu mai poate interveni. Sunt nemulţumiţi de hotărârile judecătoreşti sau de procedura care este în derulare. Cam 80% dintre problemele sesizate sunt rezolvate favorabil. Mă refer strict la cele care sunt de competenţa instituţiei noastre şi care nu au fost soluţionate de către instanţa de judecată. Noi nu abandonăm niciodată un dosar nerezolvat”, a mai spus Alina Avram Olah.
    Ciprian Bâtea

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE