More

    Reţea electrică nouă în zona staţiunii Luna Şes

    luna

    O nouă reţea electrică menită a alimenta cu energie electrică investiţiile din Zona A1 a staţiunii Luna Şes a fost inaugurată ieri de primarul oraşului Negreşti-Oaş, Aurelia Fedorca. De această reţea vor beneficia cei 26 de investitori care au deschise pensiuni în această zonă precum şi cei care vor construi pe cele 60 de parcele care au fost deja vândute.

    Investiţie de peste 300 de mii de lei
    Noua reţea de electricitate a fost construită din fonduri asigurate de la bugetul local al Primăriei Negreşti-Oaş. „De fiecare dată când finalizăm o lucrare din cadrul programului nostru de investiţii ne încearcă un sentiment de bucurie. După ce în urmă cu mai bine de un an am recepţionat linia electrică care va alimenta staţiunea Luna Şes, acum vom face recepţia la linia electrică de alimentare a celor care desfăşoară sau vor desfăşura activităţi comerciale în Zona A1 şi a riveranilor acestei zone. Lucrarea a fost finanţată de la bugetul local al Primăriei Negreşti-Oaş şi a costat 310.000 de lei.

    Lucrările au durat aproximativ trei luni, iar reprezentantul firmei constructoare a precizat că acestea au decurs fără probleme. „A fost o lucrare destul de complicată mai ales că ne aflăm într-o zonă de munte şi a trebuit pus un accent deosebit pe protecţie. Este o lucrare care corespunde atât din punct de vedere tehnic cât şi energetic”, a precizat reprezentantul firmei constructoare, Ioan Dragoş.

    Invitaţie pentru investitori
    Primarul Aurelia Fedorca a mai precizat că această nouă reţea de energie electrică este de mare folos pentru cei care au deschise pensiuni în această zonă şi care foloseau până acum generatoare pe carburanţi. Edilul şef a făcut şi o invitaţie potenţialilor investitori să investească în această zonă, fiindu-le create condiţii optime.”Este un moment destul de important pentru această zonă. Invităm pe toţi cei care vor să investească în această zonă să o facă cu multă încredere pentru că de acum înainte vor avea şi curent electric”, a mai arătat edilul şef al oraşului Negreşti-Oaş.

    Florin Dura

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE