Se lucrează la o strategie de promovare a turismului cultural în Carei



carei

La nivelul municipiului Carei se lucreză la o strategie complexă de promovare a turismului. De elaborarea sa se ocupă Bogdan Georgescu, numit la conducerea Biroului de promovare a turismului din cadrul Primăriei Carei.

„Exista o asemenea strategie la nivelul castelului Karolyi, însă acest compartiment pe care îl conduc se va ocupa de promovarea turismului cultural la nivel de municipiu şi chiar la nivel regional. Noua strategie va fi finalizată până la sfârşitul anului, când o voi prezenta conducerii Primăriei şi Consiliului Local”, ne-a declarat Bogdan Georgescu.

Deşi se lucrează la întocmirea strategiei de promovare a turismului, Bogdan Georgescu ne-a prezentat câteva din direcţiile sale principale: exploatarea cât mai eficientă a potenţialului turistic al castelului Karolyi; intrarea Careiului în circuitele de turism ecumenic, în primul rând ca şi loc de tranzit; promovarea turismului balnear; identificarea obiectivelor de patrimoniu care pot atrage turişti, cum ar fi bisericile şi monumentele; promovarea constantă la târguri de turism din România şi Ungaria.

Această strategie de promovare turistică a Careiului trebuie integrată într-una mai de amploare, întocmită la nivel regional. În acest scop, Bogdan Georgescu intenţionează să organizeze o întâlnire cu factorii de decizie şi cu responsabilii centrelor de promovare turistică din localităţile din România şi Ungaria, situate pe o rază de 100 km în jurul Careiului. „În cadrul acestor întâlniri, va trebui să încercăm să identificăm posibilităţile de colaborare şi de întocmire a unor pachete atractive pe care să le oferim agenţiilor turistice. De asemenea, va trebui să identificăm evenimentele culturale care ar putea atrage turişti, cum ar fi Festivalul Medieval de la Carei sau alte festivaluri din zonă, gen cele gastronomice”, ne-a declarat Bogdan Georgescu.

Întâlniri periodice vor fi organizate şi cu prestatorii de servicii care au de câştigat de pe urma dezvoltării turismului. Este vorba de agenţiile turistice din zonă, respectiv patronii de hoteluri, pensiuni şi restaurante. Promovarea turistică se va face şi în mediul virtual. Pe lângă visitcarei.ro, va mai fi lansat un site de promovare turistică a întregii zone din jurul Careiului, ne-a declarat Bogdan Georgescu. Pentru o promovarea cât eficientă, este necesară o colaborare cu instituţiile judeţene în vederea întocmirii unor proiecte comune, mai ales că judeţul Satu Mare a investit şi continuă să investească mult în promovarea turistică.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts