More

    Spectacol de Ziua Armatei la Baba Novac

    baba

    Locuitorii din Baba Novac au avut ieri parte de un frumos spectacol organizat de Ziua Armatei Române de autorităţile locale ale oraşului Ardud. Asta după ce vineri, au fost organizate depuneri de coroane la monumentele eroilor din Ardud, Mădăras şi Gerăuşa.

    Şi la Baba Novac manifestările de azi au debutat cu depuneri de flori la Monumentul Eroilor din localitate, nu înainte de oficierea unei slujbe religioase de preotul paroh local.
    În continuare, primarul oraşului Ardud, Ovidiu Duma, i-a invitat pe toţi cetăţenii să participe la spectacolul organizat de Ziua Armatei Române în incinta căminului cultural din localitate. Cu această ocazie, edilul şef a precizat că prin acest eveniment este adus un omagiu Armatei Române.

    Spectacolul propriu-zis, în cadrul căruia au fost prezentate atât cântece populare cât şi muzică folk, a fost apreciat de locuitorii satului Baba Novac care i-au răsplătit pe artişti cu aplauze. Au evoluat Ansamblul folcloric „Cetatea Codrului” al Casei de Cultură „Dr. Augustin Mircea” din Ardud, Ansamblul de dansuri populare „Mărgineanca” al Casei de Cultură a Sindicatelor „Nicolae Iorga” din Botoşani, Orchestra de muzică populară „Mugurelul” a Clubului Copiilor din Dorohoi, Octavian Bud şi Georgiana Govor, Alina Sabău, Lucia Sabău, Viorel Variu şi Cornel Pop.
    Florin Dura

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE