Un bilanţ la cerere



Cu ocazia vizitei ministrului Fondurilor Europene, Marius Nica, la Satu Mare, preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, a invitat mass media să facă un bilanţ al ultimilor trei ani, iar rezultatul să îl compare cu restul guvernărilor ce s-au abătut asupra României, cu repercursiunile de rigoare asupra judeţului nostru. Solicitarea a fost făcută ca răspuns la poziţiile exprimate de unii consilieri judeţeni ai Opoziţiei, care au ales să vadă doar partea goală a paharului.

“Mulţumesc Guvernului Ponta pentru tot ceea ce a făcut pentru judeţul Satu Mare. Se vede că în trei ani au venit în judeţul Satu Mare mai multe investiţii guvernamentale decât în ultimii douăzeci de ani” – este fraza pe care Adrian Ştef – un lider al ALDE – o rosteşte de fiecare dată când are ocazia. Şi asta spre disperarea Opoziţiei, care trebuie să combată această realitate palpabilă – confirmată de date şi vizibilă cu ochiul liber. Şi nu doar că nu le este uşor, dar nici nu au cum să facă acest demers într-o manieră credibilă.

Niciodată în istoria post-decembristă a judeţului nu s-au înregistrat atâtea vizite ale vreunui prim-ministru al României precum în ultimii trei ani. Victor Ponta a venit la Satu Mare atât de des încât sătmărenii au ajuns să fie familiarizaţi cu această prezenţă. Ca să nu mai vorbim despre Liviu Dragnea, actualul preşedinte interimar al PSD, care a ajuns să fie declarat chiar şi cetăţean de onoare al capitalei Ţării Oaşului, respectiv Negreşti-Oaş.

Şi niciodată nu au făcut doar vizite de curtoazie. “Nu au venit doar să danseze, să semneze contracte şi să uite de ele” – spune Adrian Ştef. Şi este adevărat! Au venit cu zeci de microbuze şcolare, cu ştergerea arieratelor pentru Spitalul Judeţean Satu Mare, cu fonduri pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere, de utilităţi la nivelul întregului judeţ. Au venit cu fonduri pentru reabilitarea Aeroportului Satu Mare, cu fonduri pentru construirea unui nou sediu pentru Primăria Tăşnad – proiect abandonat de fostul regim de tristă amintire Băsescu-Boc. Au asigurat fonduri pentru Staţiunea de schi de la Luna Şes, au asigurat fonduri pentru construirea unui centru multi-cultural la Negreşti-Oaş. Au asigurat fonduri pentru reabilitarea Primăriei Carei, dar şi pentru centura Careiului. Iar lista ar putea continua.

Dacă este să analizăm ce fonduri a asigurat fostul regim portocaliu credem că declaraţia unui fost prefect de Satu Mare spune totul: “Îmi este ruşine să recunosc că nu aveam intrare la ministrul nostru al Transporturilor. Judeţul Satu Mare a fost vitregit în toţi acei ani!”. Iar credem că această opinie spune totul. Restul este de prisos!

Suntem convinşi că sătmărenii ştiu deja toate aceste lucruri, iar demersul meu nu este decât un recurs la memorie!

Ciprian Bâtea

 





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts