More


    ACCIDENT rutier TERIBIL în JUDEŢ. Tamponare FRONTALĂ soldată cu răniţi GRAV

    =

    50

    Poliţiştii Serviciului Rutier au intervenit duminică, în jurul orelor 13.30, la un accident de circulaţie, produs pe raza localităţii Turulung, judeţul Satu Mare. Din cercetările efectuate s-a stabilit că un bărbat în vârstă de 35 de ani, conducând autoturismul marca Volkswagen, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a pierdut controlul volanului, a pătruns pe sensul opus de circulaţie şi a intrat în coliziune cu autoturismul marca Dacia, care era condus regulamentar de către Ioan J.
    În urma impactului a rezultat rănirea gravă a ambilor conducători auto. Cei doi au fost testaţi cu aparatul etilotest care, în cazul conducătorului auto Dacia, a fost negative, iar în cazul celuilalt conducător auto a indicat o concentraţie de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal şi se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img