More


    Acţiuni de amploare împotriva contrabandei cu ţigări

    =

    contrabanda

    Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei au descoperit şi confiscat, în cursul zilei de joi, mii de pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană. În urma acţiunilor desfăşurate, mai multe persoane de cetăţenie română sunt cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă şi trecere frauduloasă a frontierei de stat.

    Percheziţii la persoane suspecte de contrabandă

    Poliţiştii de frontiera din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Satu Mare, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, au demarat activităţi specifice in vederea identificării şi probării activităţii infracţionale a unor persoane, de pe raza judeţului Satu Mare, despre care se deţineau informaţii ca se ocupau cu contrabanda cu ţigări de provenienţă ucraineana. Astfel, joi, în baza autorizaţiilor de percheziţie emise de către Judecătoria Satu Mare, poliţiştii de frontieră au descins la domiciliile a şase cetăţeni români, domiciliaţi pe raza judeţului Satu Mare.

    În urma percheziţiilor, a fost descoperită cantitatea de 476 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 2.200 lei, cantitate care a fost ridicată în vederea confiscării. Totodată, au mai fost descoperite sume de bani în lei şi valută, mai multe telefoane mobile şi diferite înscrisuri. De asemenea, au fost puse în executare de către poliţiştii de frontieră cinci mandate de aducere, persoanele în cauză fiind duse la audieri. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă iar la finalizarea cercetărilor se vor lua măsurile legale ce se impun.

    Ţigări descoperite pe comunicaţii

                Tot joi, la nivelul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Satu Mare s-a declanşat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de responsabilitate. Astfel, în jurul orei 10.00, un echipaj al poliţiei de frontieră a identificat în trafic, pe raza localităţii Satu Mare, un cetăţean român, Gheorghe G., de 56 ani, care avea asupra lui o geantă voluminoasă. Existând suspiciuni că acesta transportă ţigări de provenienţă ucraineană, lucrătorii noştri au procedat la oprirea bărbatului şi efectuarea unui control asupra bagajului.

    Cu această ocazie, în geantă au fost descoperite 1.090 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, de diferite mărci, în valoare totală de 4.900 lei. Ţigările şi persoana în cauză au fost duse la sediul poliţiei de frontieră în vederea continuării cercetărilor. În cauză se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, iar întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării.

    Ţigări descoperite la frontiera verde

    De asemenea, o patrulă a poliţiei de frontieră de la Sectorul PF Negreşti Oaş a depistat joi, în apropierea frontierei de stat, pe raza localităţii Moișeni, o persoană, cetăţean român, care nu îşi justifica prezenţa în zonă. Poliţiştii de frontieră au procedat la legitimarea bărbatului, acesta fiind identificat ca fiind Sorin S., de 22 ani, domiciliat pe raza judeţului Maramureş. În zona unde a fost depistat bărbatul, poliţiştii de frontieră au descoperit 9 colete care conţineau 4.498 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 40.000 lei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi trecere ilegală a frontierei de stat, iar întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării.

    Ciprian Bâtea



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img