More


    Aparatură de 10.000 lei donată Secţiei de Neurologie

    =

    donatie1

    Secţia de Neurologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare a primit ieri aparatură în valoare de aproape 10 mii de lei. Aparatura, foarte necesară pentru buna funcţionare a secţiei, a ajuns aici prin donaţia făcută de SC Apaserv Satu Mare SA prin Crucea Roşie.

    Aparatură necesară
    Valoarea totală a aparaturii donate Secţiei de Neurologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare de SC Apaserv Satu Mare SA prin Crucea Roşie se ridică la 9.956 de lei. Este vorba despre un transductor tip „Pencil” de 5 Mhz, o sondă necesară pentru terapia celor care au suferit un atac cerebral vascular, în valoare totală de 5.451 de lei, trei tensiometre în valoare totală de 1.552 de lei, 75 de electrozi ac concentric de unică folosinţă în cuantum total de 2.469 de lei, un adaptor electrod ac concentric, în valoare de 356 de lei şi două ciocane de reflexe, în valoare de 126 de lei.

    Medicul neurolog Nicoleta Costin a apreciat donaţia făcută adăugând faptul că aparatura era necesară pentru investigarea bolnavilor internaţi aici. “Beneficiul este al bolnavilor internaţi aici. Această aparatură este foarte necesară pentru secţia noastră”, a spus medicul neurolog.

    Şeful de secţie, Marioara Aniţaş, a mai spus că secţia mai are nevoie de aparatură de specialitate. “Mai avem mare nevoie de un monitor portabil şi de altă aparatură”, a spus şefa de secţie.

    Consultări cu medicii
    Directorul Crucii Roşii Satu Mare, Rodica Borlan, a arătat că aparatura a fost achiziţionată după ce, în prealabil, au fost consultaţi medicii de pe această secţie şi a făcut un apel la cei cu posibilităţi să mai facă astfel de donaţii pentru că mai sunt încă multe lucruri de cumpărat pentru Spitalul Judeţean. “Am avut o solicitare din partea medicilor din această secţie, am căutat şi cumpărat aparatura solicitată, iar Apaserv a făcut donaţia necesară pentru a achiziţiona aparatura. Sper să fie doar un început şi aşteptăm şi pe alţi oameni cu putere financiară să se alăture acestui demers. Mulţumim SC Apaserv Satu Mare SA pentru donaţia făcută”, a spus Rodica Borlan.

    Managerul Spitalului Judeţean, Marcela Papici, a mulţumit Crucii Roşii şi SC Apaserv Satu Mare SA pentru efortul făcut în vederea dotării secţiei de neurologie. “Avem mare nevoie de oameni care să fie alături de noi pentru că în ceea ce priveşte aparatura medicală a spitalului este loc de mai bine. În scurt timp, în această secţie va mai fi adusă aparatură de la o altă secţie din spital”, a mai spus Marcela Papici.
    Managerul Spitalului Judeţean a mai adăugat că în scurt timp vor fi începute lucrările de reabilitare a Secţiei de Neurologie.

    Florin Dura



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img