Poliţiştii din cadrul Secţiei Satu Mare au fost sesizaţi marţi seara prin SNUAU 112, despre faptul că, pe raza localităţii Vetiş, a izbucnit un scandal. Oamenii legii s-au deplasat la faţa locului şi au stabilit că, pe fondul consumului de alcool, Alexandru D. i-ar fi aplicat concubinei sale lovituri cu pumnii şi picioarele, la nivelul corpului. Între cei doi ar fi intervenit fiul femeii, în vârstă de 18 ani, care cu un obiect contondent, i-ar fi aplicat mai multe lovituri la nivelul capului şi spatelui numitului Alexandru D., provocându-i leziuni. Bărbatul a fost transportat la unitatea medicală, în vederea acordării îngrijirilor medicale necesare.
De asemenea, luni noaptea, în jurul orei 23.00, poliţiştii Secţiei Negreşti Oaş au fost solicitaţi să intervină, pe raza localităţii Vama, unde o persoană ar fi fost bătută. Din verificările efectuate s-a stabilit că, pe fondul unor neînţelegeri, Iosif S. a fost agresat fizic de către un bărbat în vârstă de 30 de ani, care i-ar fi aplicat lovituri cu pumnii la nivelul corpului. Victima a fost transportată la unitatea medicală, în vederea acordării îngrijirilor medicale, însă nu s-a impus rămânerea sub supraveghere medicală.
În situaţiile menţionate anterior se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.
Robert Marcus