More


    Concerte extraordinare de folk şi rhytm & blues la District 15

    =

    blues

    Manifestările organizate de Centrul Cultural “G.M. Zamfirescu” Satu Mare, cu sprijinul Primăriei Municipiului Satu Mare şi al Consiliului Local Satu Mare, au continuat şi în weekend la District 15, cu două spectacole extraordinare, respectiv un regal de folk şi un show de acoustic night, cu cei de la Black River Blues Band. Ca de fiecare dată, cele două spectacole au avut parte de un public numeros.

    Regal de folk la District 15
    Seara de vineri a fost dedicată în exclusivitate folkului, astfel că sătmărenii au putut asculta atât artişti locali cât şi pe invitatul special al serii, Cristian Buică. Spectacolul de folk a fost deschis de Loredana Morar şi Roxana Gheorghiu, după care a urmat recitalul susţinut de unul dintre cei mai tineri membri ai folkului sătmărean, Florin Micaş. Spectacolul a continuat cu unul din veteranii muzicii folk, Cezar Petrovici. Însă cel mai aşteptat moment al serii a fost recitalul oferit de invitatul special al concertului, folkistul reşiţean Cristian Buică. Aşa cum îi place să spună, “Anul de fabricaţie este 1960, 6 mai”. Născut la Reşiţa, Cristian Buică a început să cânte de pe la 14-15 ani şi are o carieră impresionantă, având numeroase concerte, o parte din piesele sale fiind interpretate vineri la District 15.

    Rhytm & blues cu Black River Blues Band
    Seara de sâmbătă a aparţinut celor de la Black River Blues Band, care de data aceasta au oferit un adevărat spectacol de rhytm & blues şi rock blues într-o manieră originală. Trupa este formată din Vekony Jozsef alias Joe – voce, chitară, muzicuţă, Erdei Istvan – solo şi chitară, Jakab Istvan – chitară bas, Ovidiu Busueoc – clape şi acordeon şi Antal Istvan – percuţie şi tobe. În cursul concertului de sâmbătă seara, membrilor formaţiei li s-a alăturat şi Czano, care a interpretat în premieră cu trupa câteva piese la un instrument arhaic numit drâmbă. Sătmărenii care au umplut până la refuz localul s-au distrat de minune până seara târziu pe cântecele interpretate de cei de la Black River Blues Band.

    Robert Marcus



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img