More

    Criza de sânge a fost depăşită

    donare

    Criza de sânge cu care s-a confruntat Centrul Judeţean de Transfuzie Sanguină (CJTS) Satu Mare la sfârşitul lunii trecute a fost depăşită. Potrivit directorului CJTS Satu Mare, Doiniţa Crişan, tragedia din Clubul Colectiv a reuşit să-i mobilizeze pe sătmăreni, peste 500 de persoane prezentându-se să doneze sânge în ultimele nouă zile.

    Pe lângă numeroşii cetăţeni, au venit în grupuri masive să doneze sânge angajaţii unor instituţii publice precum Prefectura, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi Sectorul Poliţiei de Frontieră Carei. În cursul zilei de joi, angajaţiii CJTS Satu Mare vor organiza o acţiune de recoltare de sânge la Negreşti Oaş, unde s-au anunţat grupuri de donatori de la Primărie şi de la Sectorul Poliţiei de Frontieră. “S-au mai anunţat donatori de la Finanţe, Pompieri şi Poliţie. Întrucât sângele are o valabilitate până la 35 de zile şi ca să putem să ajutăm oamenii pe tot parcursul bolilor donatorii trebuie să vină eşalonat. Îi vom programa în funcţie de nivelul stocurilor de sânge”, ne-a declarat directorul CJST Satu Mare, Doiniţa Crişan.

    Deşi criza de sânge a fost depăşită, se înregistrează în continuare un stoc mai redus de sânge B3 negativ. “Situaţia nu este prea roză în cazul sângelui B3 negativ. Mai avem vreo trei pungi, stocul fiind destul de redus”, ne-a declarat Doiniţa Crişan. De asemenea, Centrul Judeţean de Transfuzii Sanguine este pregătit să facă faţă unor eventuale solicitări venite din partea spitalelor în care sunt internate victimele tragediei din Clubul Colectiv. Pentru onorarea acestor solicitări este nevoie de organizarea unor transporturi speciale.
    Szasz Lorand

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE