More

    Cu circa DOUĂ luni înainte de Revelion, au apărut deja “COMERCIANŢII” de PETARDE

    BenQ Corporation
    BenQ Corporation

    Cu circa două luni până la Revelion, în Carei au apărut deja câţiva indivizi care umblă cu petarde asupra lor. De acest lucru s-au convins reprezentanţii Poliţiei Carei, care în noaptea de sâmbătă au confiscat deja zeci de petarde.

    “La data de 07.11.2015, orele 23.45, polițiștii Biroului de Investigații Criminale și cei ai Biroului de Ordine Publică Urban din cadrul Poliției municipiului Carei i-au identificat pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 din municipiu pe numiții T. Robert și D. Rafael, ambii de 20 ani, domiciliați în Carei, care dețineau asupra lor un număr de 20, respectiv 45 bucăți petarde neinscripționate, având o lungime de 3,5 cm. Petardele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, susnumiții fiind cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuarea fără drept de orice operațiuni cu articole pirotehnice, faptă prevăzută și pedepsită de Legea nr. 126/1995”, se arată în comunicatul de presă remis de către Inspectoratul Judeţean de Poliţie Satu Mare.

    Ceea ce probabil nu au vrut să ştie cei doi careieni este faptul că orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an. Mai trebuie menţionat faptul că articolele pirotehnice din categoriile 1 şi P1 comercializate către persoanele cu vârsta sub limita prevăzută de lege, respectiv 16 ani, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an.
    Reamintim faptul că la începutul acestui an peste 20 de infracţiuni au fost constatate de poliţiştii sătmăreni în cadrul acţiunii naţionale „Foc de Artificii 2014-2015”. Au fost confiscate peste 10.815 de petarde şi 584 bucăţi baterii de artificii și artificii.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE