More


    Drumul spre Potău intră în reabilitare

    =

    potau1

    Alocarea istorică de fonduri către judeţul Satu Mare îşi arată primele efecte. În cursul zilei de ieri a fost predat amplasamentul DJ 195, care asigură legătura între DN 1F şi Potău, în vederea începerii lucrărilor de reabilitare. Valoarea investiţiei, finanţată prin PNDL, este de 4,1 milioane lei. Evenimentul a fost tulburat de primarul comunei Medieşu Aurit, Silviu Zetea, care a venit, s-a băgat în seamă, s-a filmat şi apoi a dispărut. La predarea de amplasament au participat preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, vicepreşedintele Mircea Govor şi viceprimarul comunei Medieşu Aurit, Radu Iancu.

    Primarului Zetea îi place bâlciul
    Cu puţin timp înainte de predarea amplasamentului, la faţa locului şi-a făcut apariţia primarul comunei Medieşu Aurit, Silviu Zetea. Cu un tupeu ieşit din comun, acesta a început să se mândrească cu proiectul Consiliului Judeţean. Apoi s-a luat la harţă cu preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, punându-şi un om să filmeze penibila scenă. Apoi a dispărut la fel de brusc precum a apărut.
    Conducerea Consiliului Judeţean, alături de viceprimarul Radu Iancu, a trecut la predarea amplasamentului către firma executantă. “Este o investiţie la care au fost atribuite lucrările, acum predăm amplasamentul. De acum, firma va putea începe reabilitarea drumului. Este o investiţie aşteptată de cei din Medieş şi din Potău. Această investiţie, în valoare de 4,1 milioane lei, este cuprinsă în Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL). Pe lângă celelalte investiţii pe care le-am derulat, lucrările din intravilanul localităţii, care este drum judeţean, drumul naţional, toate aceste investiţii realizate împreună cu domnul vicepreşedinte Mircea Govor, sprijiniţi de Guvernul Ponta, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, demonstrează că şi comuna Medieş contează. Nu pot să nu fac această remarcă. Dacă n-ar fi Consiliul Judeţean şi n-ar fi un viceprimar în comuna Medieş vă spun sincer, şi vreau ca să se folosească această informaţie, ar fi vai şi amar de locuitorii din Medieş. O spun public, o şi susţin: aici nu există primărie, aici există numai viceprimar, există Consiliul Judeţean, care au grijă de cetăţenii din Medieş”, a declarat Adrian Ştef.

    “În comuna Medieş nu există primar”
    Preşedintele Adrian Ştef a revenit cu o precizare referitoare la primarul Silviu Zetea, cel care se bagă în seamă cu proiectele altora, în lipsa unor proiecte proprii. “În comuna Medieş nu există primar. În comuna Medieş există doar un primar care are doar vorbe goale în tolbă, nu are proiecte. Dacă n-ar fi existat Consiliul Judeţean, Guvernul, care să susţină investiţiile din Medieş, uitaţi că nu există niciun proiect care să fi fost iniţiat de primar. Avem mare noroc că este aici cine să preia şi să susţină aceste proiecte, este vorba de domnul viceprimar Radu Iancu”, a declarat preşedintele Ştef.

    potau2

    Pe locul al doilea pe ţară la investiţii
    Vicepreşedintele Mircea Govor a declarat că, încet- încet, începe munca în cadrul celor 92 de proiecte finanţate prin PNDL în judeţul Satu Mare. “Astăzi, după vizita celor zece miniştri din Guvernul Ponta, care au fost în Satu Mare datorită preşedintelui Liviu Dragnea, începe munca. Azi dăm ordinul de începere a lucrărilor, iar de acum înainte vom tăia o panglică, vom da un ordin de începere, vom tăia o panglică şi tot aşa. O să vedeţi că de acum înainte, zilnic sau săptămânal, o să avem treabă. Avem 92 de proiecte începute în judeţul Satu Mare pe care vrem să le finalizăm. Sper ca până în iunie, când ne încheiem acest mandat, 70-80% dintre ele să fie finalizate. Restul rămân în derulare, căci sper că nu o să ne fugărească nimeni acasă după câte facem pentru judeţul acesta. Nu ştiu ce s-ar fi întâmplat sau cum era judeţul Satu Mare dacă nu erau aceşti trei ani şi jumătate în care Guvernul Ponta ne-a ajutat cum n-a făcut-o nimeni în ultimii 25 de ani. Judeţul ar fi rămas în urmă, cum a rămas şi în trecut. Datorită acestor fonduri, de 160 milioane euro, care au început să vină deja, judeţul Satu Mare este pe al doilea loc pe ţară la investiţii. Noi am primit suma cea mai mare, în Ardeal nici nu mai discutăm”, a declarat Mircea Govor.

    O lucrare de mult timp aşteptată
    Viceprimarul Radu Iancu a ţinut să mulţumească pentru sprijinul acordat în realizarea proiectului conducerii Consiliului Judeţean. “Într-adevăr, este o lucrare mult aşteptată, dorită de toţi locuitorii satului Potău şi ai comunei Medieşu Aurit. Nu-mi rămâne decât să mulţumesc în numele locuitorilor, al meu personal şi al Primăriei pentru ajutorul dat de Consiliul Judeţean. Pentru că drumul a fost preluat de Consiliul Judeţean şi datorită lor a fost făcut pe întreaga lungime, de la Iojib şi până la Potău. Sperăm ca reabilitarea să se încheie în cel mai scurt timp”, a declarat viceprimarul comunei Medieşu Aurit, Radu Iancu.

    Investiţie de 4,1 milioane lei
    Potrivit directorului Direcţiei Tehnice a Consiliului Judeţean, Ioan Şereş, drumul judeţean care asigură legătura de la DN 19F până în Potău şi apoi la digul Someşului, DJ 195, are o lungime de 3,6 km. Valoarea lucrărilor de reabilitare este de 4,1 milioane lei, cu TVA inclus. În cadrul acestora, va fi realizat un sistem rutier lat de şase metri, precum şi două acostamente, în lăţime de câte un metru fiecare. De asemenea, se vor amenaja şanţuri betonate, iar în satul Potău vor fi executate podeţe pentru a se asigura accesul în gospodării. Durata de execuţie a lucrărilor este de patru luni, putând fi influenţată de condiţiile meteo. Dacă temperaturile nu scad sub -5 grade, se poate începe aşternerea balastului, a declarat directorul Ioan Şereş.

    Szasz Lorand



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img