More

    Firmele pot solicita elevi în practică pe care să-i înveţe meserie

    firme

    Ministerul Educației și Cercetării Științifice a transmis, către inspectoratele școlare județene, Metodologia privind fundamentarea cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat, cuprinderea efectivelor de preșcolari și elevi din unitățile de învățământ particular și confesional, precum și emiterea avizului conform în vederea organizării rețelei unităților de învățământ preuniversitar pentru anul școlar 2016-2017. Conform metodologiei menționate, în vederea elaborării proiectului planului de școlarizare pentru anul școlar 2016-2017 sunt prevăzute etape specifice care presupun implicarea autorităților administrației locale, a unităților de învățământ, a inspectoratului școlar județean, a operatorilor economici și Comitetului Local de Dezvoltare a Parteneriatului Social (CLDPS).

    Proiectul planului de școlarizare se realizează la nivelul unităților de învățământ și a inspectoratului școlar județean, pe baza următoarelor criterii: criteriul legislativ, criteriul economic, criteriul demografic, criteriul geografic, criteriul socio-economic, criteriul relevanței. Pentru fundamentarea proiectului planului de școlarizare pentru învățământul profesional, în cadrul criteriului relevanței în baza căruia educația răspunde nevoilor de dezvoltare social-economice, se va urmări investigarea nevoilor de calificări ale operatorilor economici şi analiza solicitărilor exprimate de operatorii economici și proiectarea ofertei de formare profesională ținând cont de acestea.

    În acest context, este necesar să fie organizate și desfășurate, la nivelul inspectoratului școlar, o serie de activități prin care oferta de formare profesională prin învățământul profesional cu durata de 3 ani, concretizată în proiectul cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2016-2017, să fie adaptată solicitărilor operatorilor economici.

    Astfel, până la data de 11 decembrie 2015, operatorii economici care doresc să fie școlarizați elevi în învățământul profesional, pentru anumite calificări profesionale, sunt invitați să transmită în scris la inspectoratul școlar Solicitarea de școlarizare. Până la data de 17 decembrie 2015, inspectoratul școlar realizează analiza solicitărilor operatorilor economici și stabilește oferta de formare profesională la învățământul profesional cu durata de 3 ani în concordanță cu solicitările operatorilor economici, pe unități de învățământ și calificări. De asemenea, până la data de 22 decembrie 2015, inspectoratul școlar transmite operatorilor economici și unităților de învățământ, propuse pentru alocarea de clase de învățământ profesional pentru a răspunde solicitărilor operatorilor economici, obligația de încheiere a contractelor-cadru, în conformitate cu Metodologia de organizare și funcționare a învățământului profesional cu durata de 3 ani.

    Până la data de 11 ianuarie 2016, operatorii economici care doresc să fie școlarizați elevi în învățământul profesional cu durata de 3 ani pentru anul școlar 2016-2017, încheie contracte-cadru cu unitățile de învățământ partenere sau cu unitățile de învățământ desemnate de către inspectoratul școlar, în situația în care nu au deja un parteneriat cu una sau mai multe unități de învățământ. Contractele-cadru stabilesc obligațiile privind organizarea și desfășurarea procesului de formare pentru obținerea calificării profesionale a elevilor și a stagiilor de pregătire practică.

    Informațiile privind procedura de solicitare de către operatorii economici a școlarizării în învățământul profesional cu durata de 3 ani pentru anul școlar 2016-2017, modelul de adresă de solicitare și calificările profesionale pentru care se poate asigura pregătirea prin învățământul profesional, se găsesc pe pagina web a Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare, www.satmar.ro, în cadrul secțiunii Fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2016-2017.
    Florin Dura

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE