Primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca, a semnat marți actele adiționale la contractele de finanțare aferente obiectivelor de investiţii finanțate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL). Este vorba despre proiectele privind modernizarea străzilor din oraș și modernizarea Corpului C al Primăriei, investiții în valoare totală de peste 23.700.000 lei.
În urma acestor contracte, la Negreşti-Oaş este finanţat proiectul “Reabilitare și Modernizare corp C – Primăria Negrești Oaș, oraș Negrești Oaș”, în valoare de 938.597,36 lei, dar şi cele de modernizare a străzilor Crizantemelor, Salcâmilor, Mihai Viteazu şi Moţilor (tronson str. Turului – str. Salcâmilor), Moţilor (tronson str. Ion Creangă- str. Turului) şi DC 11- str. Turului (tronson str. Victoriei – str.Dumbrava), Primăverii, Viitorului, Pieţii, Arenei, 1 Iunie (tronson strada Moţilor – strada Plopilor), 1 Iunie (prelungire strada 1 Iunie – strada Pădurii), Livezilor (tronson Valea Cerbului-capăt), Tudor Vladimirescu 2 (tronson Victoriei-Borcutului-Gozureni),Borcutului 1 (tronson Tudor Vladimirescu-Luna), Pădurii, Vâltori (tronson Vrăticel-Grajduri), Popești 1 (tronson Valea Cerbului-Zorilor), precum şi a străzilor de interes local cartier Tur, toate în valoare de peste 22,77 milioane de lei.
Totodată, Consiliul Județean a semnat contractul de finanțare pentru finalizarea pârtiei de schi de la Luna Șes: ,,Dezvoltarea turismului de iarnă în zona localității Negrești Oaș, județul Satu Mare – Montarea instalației de transport pe cablu CD 4 Luna Șes și Amenajare pârtie de schi și sistem de înzăpezire a pârtiei – Luna Șes”, cu o valoare de 16.021.578,00 lei.
Primarul Aurelia Fedorca a declarat că semnarea acestor contracte va duce la finalizarea acestor investiţii. “Este un moment foarte important, care ne asigură finanțarea acestor obiective de investiții până la final. Prin aceste acte adiționale, care cuprind ultimele modificări legislative, se asigură finanțarea acestor obiective de investiții pe întreaga durată a contractelor și valoarea totală a proiectelor, și nu pe bugete anuale cum se întâmpla până acum. Asta înseamnă că toate investițiile angajate pe străzi și Corpul C al Primăriei vor putea fi finalizate în termenele în care ne-am angajat în contract. De altfel, am început deja execuția tuturor contractelor și se lucrează pe toate aceste străzi”, a declarat primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca.
Florin Dura