Guvernul Cioloş a primit miercuri votul de încredere din partea Parlamentului României însă cu unele rezerve. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, le-a arătat miniştrilor din noul Cabinet al României zestrea lăsată de Guvernul Ponta, adică o creştere economică printre cele mai mari din Europa, buget de peste 8 miliarde de euro şi multe altele.De altfel, Dragnea a şi atras atenţia miniştrilor lui Dacian Cioloş că în momentul în care social- democraţii vor observa anumite derapaje îşi vor retrage sprijinul pentru actualul executiv al României.
Trebuie, însă, să punem în balanţă ce a făcut Guvernul Ponta pentru România. Circula zilele trecute pe site-urile de socializare un material care avea ca titlu aproximativ: “Distrugeţi-l pe Ponta. Opriţi creşterea economică a României”. Nu vrem să fim absurzi şi să spunem că aceste directive au venit din partea unor ţări europene deranjate de creşterea economică a României avându-l ca premier pe Victor Ponta. Dar de unde nu este foc, nu iese fum. Aşa după cum spunea şi Dragnea, România a cunoscut, în timpul Guvernului PSD, una dintre cele mai mari creşteri economice din Uniunea Europeană. Nu este exclus în totalitate ca acest lucru să fi deranjat anumite cabinete europene.
Chiar dacă mulţi au contestat cifrele care indicau dezvoltarea economiei româneşti, făcute publice de experţi din statele europene, nu de români, acest lucru s-a putut vedea şi la nivelul judeţului Satu Mare. După ce guvernul anterior, condus de actualul primar al Clujului, a tăiat tot ce se putea, asta în condiţiile în care alţii trăiau în puf, la propriu, a venit Guvernul Victor Ponta, care a început să repare stricăciunile făcute de predecesori. Până în anul 2012, fondurile alocate de Executiv pentru dezvoltarea judeţului Satu Mare au fost practic inexitente. Doar în cursul acestui an, judeţului nostru i-au fost alocate peste 200 de milioane de euro prin diferite programe de dezvoltare, principalul fiind celebrul PNDL, elaborat de ministrul Dezvoltării de atunci, Liviu Dragnea. Cu siguranţă, dacă ministrul Dezvoltării de atunci nu s-ar fi convins că la Satu Mare sunt oameni care merită acest lucru.
Noul guvern de aşa-zişi tehnocraţi, “Guvernul meu” cum îi place preşedintelui Klaus Iohannis să spună, a primit votul de încredere al Parlamentului. Rămâne, însă, de văzut dacă judeţul Satu Mare va rămâne în atenţia acestuia, chiar dacă premierul este născut şi crescut în Sălaj. Vom ajunge în toamna anului viitor, la alegerile generale, şi atunci vom trage linie, atât la nivel judeţean cât şi la nivel naţional. Atunci vom vedea dacă schimbarea guvernului PSD a fost, sau nu, de bun augur pentru România. Rămâne de văzut.
Florin Dura