Poliţiştii sătmăreni au fost sesizaţi duminică, ora 13.10,de către Ioan S. despre faptul că în seara zilei de sâmbătă, în zona Parcului Industrial Sud, ar fi avut loc un incident. Din investigaţiile efectuate s-a stabilit că un bărbat în vârstă de 79 de ani, cioban la ferma reclamantului, în timp ce ducea oile, în zona fermei, le-a direcţionat greşit, iar 22 dintre ele au căzut într-un canal adânc de aproximativ trei metri. În urma acestui incident a fost cauzat un prejudiciu de aproximativ 10.000 lei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă.