Protestele de la Satu Mare, la fel ca şi multe alte mişcări de stradă din România, s-au stins deocamdată. . Singurele persoane afectate de stingerea protestelor de stradă sunt manipulatorii. Fie ei simpli frustraţi sau persoane pregătite în acest sens. Şi la Satu Mare s-au identificat astfel de indivizi periculoşi. Au apărut imediat cum s-a strâns lumea, cu scopul de a parazita mişcarea de protest, şi au dispărut la fel de repede. Aceştia aşteaptă acum, cel mai probabil, o nouă mişcare pentru a ieşi din anonimat şi pentru a-şi atinge scopul.
Dacă la Bucureşti majoritatea manipulatorilor erau subversivi, experimentaţi, la Satu Mare manipulatorii erau nişte frustraţi. Culmea, ei înşişi erau nişte exponenţi ai mediului politic compromis. Dar când interesul de grup primează, aceştia au demonstrat că nu se dau în lături de la nimic.
După cum spuneam, la Satu Mare manipularea a fost rudimentară şi evidentă. Greţoasă şi infectă. În prima zi a protestelor au ieşit în stradă oameni sinceri, care nu puteau fi influenţaţi, deviaţi. Iar acest lucru s-a văzut. Pe cale de consecinţă, în următoarele zile manipulatorii amatori şi-au adus propria masă de manevră, nişte minori cu media de vârstă de 16 ani, care să scandeze la comandă. Iar scopul manipulatorilor a fost rapid făcut cunoscut: jos mass media, jos partidele politice, dar cu o singură excepţie: PNL! Ei, iată, că am aflat şi pentru cine s-a făcut această tevatură de nivel infantil. Cu toate că un lider PNL s-a dezis public şi fără echivoc de manipulatori, campania a fost făţişă. Cu sau fără acceptul lor!
Aşadar, la Satu Mare protestele au fost deturnate în mod evident, iar efectul nu a întârziat să apară. Dacă în a doua şi a treia zi deja oamenii normali au stat deoparte de nucleul compromis, în a patra zi pur şi simplu nu au mai ieşit în stradă, cel mai probabil scârbiţi de modul în care a fost deturnată o acţiune sinceră şi legitimă.
Şi a dispărut şi principalul demagog! Dar suntem siguri că acesta nu doarme, ci aşteaptă o nouă mişcare de stradă pe care să o paraziteze şi să încerce să o influenţeze. Ceea ce nu a înţeles este că din cauza naivităţii sale nu reuşeşte decât să obţină efectul invers: să scârbească oamenii. Indivizii de acest gen nu reuşesc să înţeleagă că nu sunt decât nişte reminiscenţe ale unui sistem, care şi-a arătat limitele.
P.S. Cum poate cineva, care a fost, este şi, cel mai probabil, va fi înregimentat politic, să vină în faţa oamenilor şi să încerce să îi influenţeze, să îi îndemne chiar la acte de violenţă?! De unde atâta tupeu?!
Ciprian Bâtea