More

    Se lucrează intens la Piaţa Someş

    somes

    Lucrările de modernizare a Pieţei “Someş” din municipiul Satu Mare se află în plină desfăşurare. Muncitorii lucrau ieri de zor la decopertarea platoului din faţa acesteia. Valoarea totală a investiţiei depăşeşte 514.000 de lei.

    Lucrări în forţă
    Utilajele şi muncitorii se aflau ieri în Piaţa “Someş” unde se lucra de zor la decopertarea platoului din faţa acestei pieţe. Practic, imediat ce vor fi terminate lucrările de decopertare a platoului se va trece la reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare.

    Lucrările vor continua, apoi, cu amenajarea acestei zone. Aici vor fi amenajate peste o sută de mese din fibră de sticlă, va fi pus pavaj pe jos, vor fi amenajate trotuare şi spaţii verzi cu băncuţe. De asemenea, această porţiune va fi acoperită cu o copertină metalică şi luminată. Potrivit administratorului pieţei, Sorin Stănean, în cel mult trei luni de zile aceste lucrări trebuie să fie finalizate.

    După ce partea din faţă a pieţei va fi terminată, vor fi demarate lucrările la hala din spate. Astfel, se propune reabilitarea acestei clădiri, care va avea destinaţia finală de piaţă agroalimentară. Concret, la parter va fi piaţa de alimente, piaţa de produse lactate, cu grupuri sanitare, depozite, iar la etaj vor fi spaţiile administrative şi terase circulabile.

    Investiţie de peste 514.000 lei
    Specialiştii Primăriei Satu Mare susţin că valoarea rezultată din indicatori pentru obiectivul “Lucrări de reabilitare fațade, refacerea finisajelor și instalațiilor în clădirea din Piața Someș, Municipiul Satu Mare”, este de 514.800,00 lei fără TVA, fiind mult mai mică decât valoarea unitară a lucrării realizată în Piaţa Micro 17, luată comparativ ca suprafaţă.

    Când aceste lucrări vor fi finalizate, vor fi oferite condiţii optime atât pentru comercianţi cât şi pentru potenţialii cumpărători. Ambele categorii aşteaptă cu nerăbdare finalizarea lucrărilor şi spun că sunt foarte necesare. Cumpărătorii sunt şi ei de acord că lucrările sunt foarte necesare, însă consideră că trebuiau făcute mai devreme. „Poate era mai bine dacă modernizarea acestei pieţe era făcută în vară. Sperăm că vremea va permite continuarea lucrărilor şi, de sărbători, să avem o piaţă modernă”, a spus un sătmărean.

    Florin Dura

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE