More


    UDMR critică închiderea circulaţiei în Centrul Vechi

    =

    UDMR

    Decizia Comisiei de circulaţie de a închide Centrul Vechi circulaţiei în perioada sărbătorilor de iarnă a fost catalogată drept una neinspirată de consilierul municipal UDMR Maskulik Csaba. Deputatul Kereskenyi a plusat, susţinând că este vorba de un adevărat experiment derulat pe seama sătmărenilor. Criticile au fost exprimate ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, la care a participat şi consilierul municipal Magyar Lorant, care a criticat, la rândul său, activitatea Clubului Sportiv Municipal.

    O decizie neinspirată
    Consilierul Maskulik Csaba a criticat decizia Comisiei de circulaţie de a închide Centrul Vechi circulaţiei rutiere, susţinând că momentul a fost prost ales, în preajma sărbătorilor de iarnă. În primul rând, va fi blocat accesul spre zona centrală dinspre nordul oraşului. Circulaţia va fi preluată de străzile Mihai Viteazul şi Horea, dar circulaţia pe două benzi nu este posibilă în zona Tribunalului. În al doilea rând, traseul Iuliu Maniu – Ştefan cel Mare- Piaţa Libertăţii este folosit de şase curse regulate de transport public. Aceste curse vor trebui deviate, dar nu se ştie pe unde.

    CSM are nevoie de o strategie
    Consilierul Magyar Lorant a criticat activitatea Clubului Sportiv Municipal, arătând că se impune stabilirea unei noi strategii. Potrivit celor declarate de consilierul UDMR, de doi ani, de când Valeriu Neagu a preluat CSM nu a mai existat nicio strategie, deşi acest club consumă anual patru milioane lei din banii sătmărenilor.. Comisia de sport a Consiliului Municipal va analiza toate documentele puse la dispoziţie de noua conducere a CSM şi va întocmi un raport până la şedinţa de săptămâna viitoare. . “Clubul ar trebui să revină la performanţă. Putem să păstrăm ramurile sportive care sunt performante în Satu Mare, cum este scrima, baschetul, handbalul, dar nu suntem de acord să păstrăm ramuri sportive care au existat foarte bine şi fără CSM, cum este judo, karate, unde nici nu mai ştim câte cluburi avem în judeţ, câte campionate mondiale se organizează”, a declarat Magyari. Consilierul UDMR a mai reclamat deficienţe de comunicare cu preşedintele Clubului Olimpia, Dan Băbuţ, care a ajuns să se războiască cu suporterii prin intermediul presei.

    Sondaj în rândul sătmărenilor
    Deputatul Kereskenyi Gabor a anunţat că Organizaţia Municipală a UDMR a demarat o consultare a sătmărenilor vizavi de problemele edilitare. Până în prezent, voluntarii UDMR au ajuns în peste o mie de familii, a arătat Kereskenyi, care a adăugat că sondajul va continua până în preajma sărbătorilor de iarnă. Potrivit deputatului Kereskenyi, sătmărenii consultaţi au avut o părere bună despre prestaţia consilierilor municipali ai UDMR. În finalul conferinţei, deputatul Kereskenyi a mai anunţat că în data de 4 decembrie, în pasajul Corneliu Coposu, UDMR Satu Mare va organiza a IV-a ediţie a Zilelor Moşului, iar în 10 decembrie, va aniversa în cadru festiv împlinirea a 25 de ani de la înfiinţare.

    Szasz Lorand



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img