More


    UN AN de la MOARTEA Gabrielei Dorgai. Familia şi prietenii şi-au adus un OMAGIU. Autorităţile bat pasul pe LOC

    =

     

    paos

    Familia, prietenii şi colegii de la Teatrul de Nord ai foştilor actori Gabriela Dorgai şi Ioan Gavrilaş au ridicat un paos în memoria celor doi, cu atât mai mult cu cât se apropie un an de la moartea actriţei, al cărei criminal încă se află în libertate. Slujba de pomenire a avut loc la Biserica greco catolică Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, după care au depus flori şi au aprins o lumânare la mormântul foştilor oameni de cultură.

    Actorii Teatrului de Nord nu şi-au uitat colegii trecuţi în lumea celor drepţi. “Se apropie o dată fatidică, căci pe 9 noiembrie se împlineşte un an (de la moartea actriţei Gabriela Dorgai, n.red.) şi am zic măcar atât să aprindem o lumânare la cimitir şi să ţină preoţii o slujbă de pomenire. Deşi Gabriela Dorgai era catolică am considerat că nu se supără nimeni (slujba a fost oficiată de preoţi greco-catolici, n.red.), că Dumnezeu este numai unul”, a spus regizorul artistic al Teatrului de Nord, Andrei Mihalache.

    Andrei Mihalache s-a declarat încă şocat de dispariţia Gabrielei Dorgai, cu toate că a trecut un an de când actriţa a fost ucisă cu bestialitate. “Vestea am primit-o a doua zi şi este un lucru fâdincolo de cuvinte. Modul în care a dispărut Gabriela este stupid. Mai mor oamenid e cancer, de inimă, de alte boli. Ea, din păcate, nu a murti de o boală a ei, ci de o boală a societăţii noastre care nu îşi găseşte încă drumul liniştit. Mai ales într-un oraş în care nu se întâmple de obicei astfel de orori”, a mai declarat Andrei Mihalache.

    Actriţa Gabriela Dorgai de la Teatrul de Nord a fost ucisă în noaptea de 9 spre 10 noiembrie 2014 şi violată pe malul digului Someş, în apropierea Palatului Administrativ. Ancheta pare să bată pasul pe loc din moment ce până acum nu a fost reţinut niciun suspect. A fost realizat un portret robot al criminalului, însă după descrierea unei persoane care l-a văzut de la 50 de metri, în semiîntuneric. Anchetatorii au probele ADN ale criminalului, le-au comparat cu ale mai multor suspecţi, dar niciuna nu s-a potrivit. Au fost foarte multe speculaţii şi ipoteze cu privire la criminal care nu s-au confirmat. Pe parcursul anului procurorii care instrumentează cazul au spus că sunt tot mai aproape de criminal, ba chiar că sunt foarte aproape, doar că acesta nu a mai fost prins niciodată.

     



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img