Alcoolul şi urmările lui în traficul rutier a fost tema dezbătută joi de poliţişti împreună cu instructorii auto şi cursanţii Şcolii de Şoferi Garant 2006.
Au fost discutate efectele pe termen scurt ale consumului de alcool precum şi despre influenţele psihofiziologice şi comportamentale pe care alcoolul le are asupra conducătorilor auto. Cazurile concrete de accidente deosebit de grave petrecute în judeţul nostru în acest an şi care au avut legătură cu consumul de alcool, a precizat inspectorul principal Hrihorişan Felicia, ofiţer sociolog în cadrul IPJ Satu Mare.
Pentru a fi mai bine înţeleasă expunerea teoretică, participanţii au avut posibilitatea de a testa ochelarii care simulează starea de ebrietate, conştientizând astfel, cu mintea limpede, cum afectează alcoolul percepţia realităţii. Tulburări care apar în mod obişnuit după consumul de alcool, precum: îngustarea vederii, lipsa de perspectivă asupra spaţiului de deplasare, obiecte şi persoane care par mai mici decât în realitate, tulburări grave de vedere, pierderea echilibrului. Astfel, cei prezenţi au înţeles mai bine de ce alcoolul e incompatibil cu volanul.
Acţiunea se înscrie în campania de conştientizare a efectelor consumului de alcool iniţiată de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare. Activităţile au demarat în liceele sătmărene, unde peste 1.000 de elevi au fost informaţi până în prezent despre efectele medicale, psihologice, sociale şi penale ale consumului de alcool.