More


    ATOP cere ordine şi disciplină în transportul de persoane

    =

    statie

    Membrii Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Satu Mare au discutat ieri pe marginea situaţiei înregistrate în traficul intrajudeţean de persoane , ca urmare a mai multor sesizări venite din partea navetiştilor. Oamenii se plâng de faptul că anumiţi transportatori nu respectă traseele, dar mai acuză şi condiţiile considerate improprii. O altă problemă o reprezintă aglomeraţia din mijloacele de transport în comun.

    Sesizări din partea navetiştilor
    Preşedintele Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Satu Mare, Pinter Iozsef, a precizat că a supus dezbaterii această temă ca urmare a numeroaselor sesizări venite din partea navetiştilor. Ne interesează ce se întâmplă în acest domeniu. Am fost informaţi că sunt transportatori care nu respectă traseele sau că autobuzele circulă supraaglomerate, iar oamenii nu au loc şi se înghesuie. Vrem să găsim o rezolvare la aceste probleme”, a precizat Pinter Iozsef.

    Orele de pornire se respectă
    Responsabilul din partea Consiliului Judeţean pe linia verificării activităţii transportatorilor intrajudeţeni de persoane, Marcel Tătar, a precizat că se fac verificări constante în ceea ce priveşte respectarea caietului de sarcini. Acesta a spus că transportatorii respectă orele de plecare asumate prin caietul de sarcini, respectând, totodată, şi activitatea de eliberare a biletelor de călătorii. În ceea ce priveşte aglomeraţia pe aceste mijloace de transport în comun, Marcel Tătar a precizat că transportatorilor le este foarte greu să aproximeze numărul potenţialilor călători pentru a introduce autobuze mai mari sau chiar suplimentarea acestora. “Probleme apar doar la orele de vârf, atunci când nu se poate aproxima câţi călători vor exista”, a spus Marcel Tătar.

    Concurenţă neloială şi trasee modificate?!
    Marcel Tătar a recunoscut că sunt anumite probleme pe traseul Satu Mare – Supur, acolo unde operează un număr de şase firme de transport. Reprezentanţii acestor societăţi se acuză între ei de faptul că îşi fură potenţialii clienţi. “Apare o concurenţă neloială pe acest traseu”, a opinat Marcel Tătar. Reprezentantul Consiliului Judeţean a mai precizat că probleme sunt şi pe traseul Satu Mare – Ardud – Giungi, în sensul că firma care operează pe acel traseu ar face un ocol al traseului prin Beltiug, fapt regăsit în plângerile călătorilor.

    Licenţele, greu de retras şi amenzi neplătite
    Marcel Tătar a mai declarat că este foarte greu să se poată retrage licenţa de transport societăţii care nu respectă anumite obligaţii asumate în urma licitaţiei electronice. Concret, potrivit Ordinului 353/2007, licenţa se poate retrage doar la trei abateri grave repetate.

    Marcel Tătar a mai declarat că nu există instrumente reale de coerciţie în relaţie cu transportatorii, în condiţiile în care niciun transportator nu şi-a plătit amenda, acestea fiind transformate în avertismente. Interesant este faptul că o amendă este în cuantum de zece mii de lei, iar dacă s-ar plăti în 24 de ore cuantumul ar fi de doar cinci mii de lei.

    Ciprian Bâtea



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img