More


    Bloc social cu cheltuieli de întreţinere enorme

    =

    facturi

    Ramona Mureşan, unul din cei 64 de locatari ai blocului social de pe Aleea Timişului – aflat în administrarea Serviciului Public pentru Asistenţă Socială Satu Mare, a solicitat ieri sprijinul Instituţiei Prefectului cu privire la cheltuielile de întreţinere considerate exagerate. Ramona Mureşan a precizat că din cauza faptului că centrala termică a imobilului merge în continuu sunt nevoiţi să stea în plină iarnă cu geamurile deschise. “Am ajuns să plătim trei-patru sute de lei pe lună încălzire pentru o garsonieră de 21 de metri pătraţi. Suntem nevoiţi să stăm cu geamurile deschise din cauza căldurii, dar ne arde la buzunare. La apă am ajuns să plătim pierderi lunare de 80 de lei pe lângă factura normală. Eu sunt bibliotecară, cu un salariu de 900 de lei şi am în întreţinere trei copii, din care unul student. Vă daţi seama că îmi este foarte greu. Am solicitat sprijin din partea SPAS-ului şi mi s-a spus să închid caloriferele. Ar trebui să vină cei de la SPAS şi să ia ceva măsuri urgente căci altfel nu se mai poate”, a precizat Ramona Mureşan. Prefectul Eugeniu Avram a luat legătura telefonic cu directorul Serviciului Public de Asistenţă Socială, Doina Văsuţ, care l-a informat că au fost iniţiate demersuri pentru eliminarea acestor inconveniente.
    Ciprian Bâtea



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img