Sătmărenii din 34 de localități din județ au fost nevoiți să colinde pe întuneric din cauza unei pene de curent. Astfel, joi, în jurul orei 17.30, în Staţia electrică de 220/110/20 kV Vetiş, aparţinând SC Transelectrica Cluj, a avut loc o avarie ce a dus la întreruperea alimentării cu energie electrică a 9.700 de consumatori, 162 de posturi de transformare şi 34 de localităţi.
Localităţile afectate de această avarie au fost Ardud, Halmeu, cartierul Sătmărel, Lazuri, Dorolţ, Bercu, Micula, Porumbeşti, Mădăras, Răteşti, Vetiş, Oar, şi anumite străzi din municipiul Satu Mare. Prefectul judeţului, Eugeniu Avram, s-a autosesizat imediat cu privire la cele întâmplate şi a luat legătura cu reprezentanţii Electrica Satu Mare, care au executat manevre de preluare a reţelelor electrice de 20 kV pe scheme electrice de rezervă. Până la ora 19.00, echipele de intervenţie au realimentat peste 90% din zonele afectate. Lucrările de reparaţii din staţia electrică afectată s-au finalizat joi seara, la ora 22.50, moment în care s-au realimentat toţi consumatorii. “Prefectul dr. Eugeniu Avram regretă cele întâmplate şi asigură toţi cetăţenii că s-au întreprins toate măsurile care se impuneau, iar echipele de intervenţie s-au deplasat de îndată la locul producerii avariei pentru ca fiecare localitate să fie realimentată cu energie electrică într-un timp cât mai scurt”, se arată într-un comunicat de presă remis de către Instituţia Prefectului Satu Mare.
Florin Dura