More


    Crăciun ÎNSÂNGERAT. CRIMINALUL din NEGREȘTI, ARESTAT pentru 30 de zile.

    =

    9

    Vineri, în jurul orelor 20,28, polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție al Județului Satu  Mare au fost sesizați prin Serviciul Apeluri de Urgență 112, de către o femeie din Negrești Oaș, despre faptul că un bărbat a fost înjunghiat în stradă.  Polițiștii sosiți de urgență la fața locului,  sub directa coordonare a Parchetului  de pe lângă  Tribunalul  Satu Mare,   au  efectuat cercetări și au stabilit că M. Petre de 45 ani, din Negrești Oaș,  fiind în stare de ebrietate, ar fi  avut o altercație spontană cu vecinul său M. Gelu de 32 ani, în urma căreia i-ar fi  aplicat acestuia o lovitură cu cuțitul în zona inimii. Victima a fost transportată  de urgență la Spitalul Negrești Oaș, cu diagnosticul “plagă tăiată înțepată suprascapulară stânga”, iar în jurul  orelor 21,15, a decedat.

    La propunerea Parchetului  de pe lângă Tribunalul Satu Mare, în cursul zilei de azi, 26 decembrie, instanța de judecată a emis pe numele acestuia mandat de arestare preventivă pentru 30 zile sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor.

    Mai mult, echipajul de ambulanţă din Negreti Oa;, cu un asisten medical, a fost agresat verbal de către aparâinători.

    “Se constata ca victima este un barbat de 30 ani, inconstient, care nu mai respira, ca urmare a unei plagi injunghiate la nivel toracic posterior stang. Victima prezinta o sangerare masiva si avea doar un puls slab. Datorita gravitatii cazului, apartinatorii au devenit agresivi verbal cu colegii nostri, acestia fiind nevoiti sa preia pacientul in ambulanta si sa realizeze manevrele salvatoare in timpul deplasarii spre CPU Negresti Oas, unde cazul este asteptat si de un medic chirurg. In spitalul Negrasti Oas se continua manevrele de resuscitare, dar fara raspuns, iar in final, pacientul este declarat decedat”, a precizat Ambulanţa Satu Mare, într-un comunicat.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img