Cunoscutul interpret de muzică populară şi etnolog Grigore Leşe revine la Ardud cu un spectacol intitulat “Colinde, cântece de Stea şi alte muzici”. Spectacolul va avea loc duminică, cu începere de la ora 17.00, în Sala de Conferinţe a Primăriei Ardud. La acest spectacol vor mai participa şi soprana Mihaela Pletea, acompaniată la pian de Olga Podobinschi şi la fagot de Maria Chifu. Evenimentul este organizat de Primăria oraşului Ardud şi Casa de Cultură “Dr. Augustin Mircea” din Ardud. Grigore Leşe nu este pentru prima dată la Ardud. Acesta a prins drag de locuitorii acestui oraş, astfel că în ultimii trei ani a fost de cel puţin şase ori în acest oraş atât la manifestările organizate de Zilele Oraşului cât şi cu alte spectacole montate în preajma sărbătorilor de iarnă sau cele pascale. De fiecare dată, Grigore Leşe a fost primit cu căldură de ardudeni. Iubitorii tradiţiilor populare de Crăciun şi Anul Nou sunt aşteptaţi, în număr cât mai mare, să vină la spectacolul care va avea loc duminică la Ardud. Intrarea este liberă.