More


    Primăria continuă investiţiile în şcoli

    =

    satumare

    Primăria Satu Mare a găzduit ieri conferința de închidere a proiectului privind asigurarea eficienței energetice la Școala cu clasele I-VIII Avram Iancu. În urma finalizării lucrărilor, cu o valoare de 2.114.797,76 lei, unitatea de învăţământ a devenit una dintre cele mai moderne din Satu Mare. Primarul Dorel Coica a dat asigurări că vor urma și alte proiecte de reabilitare termică și de dotare a școlilor din Satu Mare. Concret, până în 2020 toate unitățile de învățământ din municipiu vor ajunge la standarde europene.

    Investiţie importantă
    Primarul şi viceprimarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica şi Radu Roca, respectiv directorul Școlii Avram Iancu, Cătălina Satmari, au arătat că obiectivul proiectului a fost reabilitarea și eficientizarea din punct de vedere energetic a clădirii Școlii cu clasele I-VIII „Avram Iancu” din Satu Mare, prin modernizarea întregului sistem de încălzire și izolarea pereților exteriori ai imobilului. Valoarea totală a proiectului a fost de 2.114.797,76 lei din care valoarea totală eligibilă reprezintă suma de 1.659.106,43 lei.

    Lucrări de amploare
    Eficientizarea energetică a clădirii școlii a presupus următoarele activități: înlocuirea ferestrelor din lemn cu tâmplărie PVC termoizolantă, aplicarea sistemului de termoizolație la pereți și planșee, înlocuirea ușilor de la intrare în clădire cu uși noi termoizolatoare, înlocuirea tuturor corpurilor statice de încălzire a conductelor și coloanelor de distribuție din interiorul clădirii și îmbunătățirea sistemului de iluminat din interiorul clădirii în vederea reducerii consumului de energie electrică.

    Şcoală dotată cu echipamente IT
    Pe lângă modernizare, proiectul a mai presupus și dotarea școlii cu echipamente IT, materiale didactice și mobilier. A fost dotat și echipat un cabinet multimedia cu calculatoare, laptop-uri, monitoare, server, switch, o multifuncțională laser, mese pentru calculatoare, scaune ergonomice și alte materiale didactice, precum microscop binocular, truse pentru laboratoare (biologie, fizică), planșe pentru cabinetul de geografie etc.

    Ciprian Bâtea



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img